Aurelian Pavelescu: Rațiu, Maniu și Coposu ar susține mitingul PSD

Publicat: 11 06. 2018, 11:00
Actualizat: 04 07. 2018, 17:31

Pavelescu scrie că mesajul său nu este doar din partea partidului actual, ci și a înaintașilor, precum Iuliu Maniu, Corneliu Coposu și Ion Rațiu. Nu a trecut mult și fiul lui Ion Rațiu, Nicolae Rațiu, a reacționat vehement: „Cum îndrăznește dl Pavelescu să-l invoce pe tatăl meu, Ion Rațiu, pentru a-și susține propria afirmație ridicolă?”

„PNTCD sustine mitingul impotriva abuzurilor! Voi conduce maine o delegatie a PNTCD la mitingul impotriva abuzurilor. Aceasta nu este o simpla alegere politica, ci o obligatie,” scria vineri Aurelian Pavelescu pe pagina sa de Facebook. „Sper ca, dupa ziua de maine, ceva nou sa se intample in Romania. Inainte de toate, partidele politice, eliberate de sub teroarea, dar si promisiunile statului paralel, sa se reintoarca la oameni si la popor. Pentru ca, da, cei mai multi oameni politici n-au invatat nimic din cuvintele marelui Simion Barnutiu: „Tineti cu poporul, ca sa nu rataciti, pentru ca poporul nu se abate de la natura, nici nu-l trag, asa de usor, de partea lor, strainii, cum ii trag pe unii din celelalte clase, care urla impreuna cu lupii si sfasie poporul dimpreuna cu acestia (…).” Chem la acest miting pe toti aceia care cred in principiile si valorile PNTCD!.”

Reacția indignată a internauților l-a întărâtat pe Pavelescu, a cărui apariție intempestivă în actualitatea politică, după luni de zile de inactivitate politică a stârnit imediat interesul unor televiziuni care i-au preluat declarația.

„La un ordin, in cateva minute, au intrat mai multe zeci de postaci, cu vulgaritatile, injuraturile, amenintarile de la #Rezist. Cateva sute de mesaje, cu aceleasi cuvinte, sloganuri. Evident, o actiune coordonata de statul paralel. de INTIMIDARE! Impotriva acestor grupuri de nazisti va chem sa luptam impreuna. Tocmai au facut chiar pe pagina mea o actiune de forta, de linsaj, discreditare. Nu vom lasa tara pe mana acestor nazisti! Stim cine va plateste, stim ce interese aparati, stim ca sunteti impotriva Romaniei si poporului roman!” scria Pavelescu vineri seara. El a repetat chemarea la miting, iar după încheierea manifestației de sâmbătă, a postat încă un mesaj, în care afirmă că inițiativa sa ar fi fost oricând susținută și de istoricii înaintași ai PNȚCD.

„Mesajul PNȚCD, de susținere a mitingului PSD-ALDE împotriva abuzurilor a fost auzit astăzi de toată țară. Cei mai importanți lideri de opinie au apreciat acțiunea PNȚCD ca un gest politic major. Acest mesaj nu este doar al meu și al PNȚCD de astăzi, ci al marilor noștri înaintași, de la Simion Bărnuțiu, Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Rațiu sau Corneliu Coposu. Pentru că apără libertatea și democrația, fundamentul doctrinar al PNȚCD, formulat de Iuliu Maniu, primul dintre cele patru care stabilesc pentru totdeauna linia acestui glorios partid: democrație desăvârșită, morală creștină, patriotism luminat și dreptate socială”, a scris Aurelian Pavelescu pe pagina sa de Facebook.

 

„Afirmația cum că tatăl meu, Ion Rațiu, ar fi susținut propunerile lui Liviu Dragnea și Tăriceanu privind legea și justiția este O TOTALĂ ABERAȚIE. Domnul Pavelescu clar nu înțelege principiul separației puterilor într-o societate democratică. Cum îndrăznește domnul Pavelescu să-l invoce pe tatăl meu, Ion Rațiu, pentru a-și susține propria afirmație ridicolă? Nu este cu nimic mai bun decât liderii PSD și ALDE, care nu se vor opri de la nimic pentru a se sustrage justiției pentru infracțiunile lor”, i-a dat replica Nicolae Rațiu.