Avertismentul lui Iohannis, după ce PSD l-a tras pe linie moartă în procesul de numire a magistraților. „Am de gând să fac tot ce poate să facă președintele”
„Este o încercare nepotrivită și nu va rămâne așa. Am de gând să fac tot ce poate să facă președintele într-un parcurs legislativ prevăzut în Constituție”, a declarat, vineri, Klaus Iohannis, la sosirea la Summitul Parteneriatului Estic.
Reacția președintelui vine după ce, miercuri, parlamentarii din Comisia specială privind justiția au modificat Statutul procurorilor și judecătorilor, astfel Președintele României nu va mai putea refuza motivat o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor. Amendamentul a fost propus de UNJR și susținut de PSD-ALDE și UDMR.
„Președintele României poate refuza motivat o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor prevăzuți la alineatul 1. Refuzul motivat se comunică de îndată CSM”, prevedea articolul din Statutul procurorilor și judecătorilor care a fost abrogat în comisie, la propunerea UNJR.
PNL a susținut menținerea legii în forma actuală.