Avertismentul lui Iohannis pentru parlamentari: Nu voi promulga o lege care dezincriminează conflictul de interese
Șeful statului a susținut că urmărește „cu atenție și preocupare” procesul legislativ din Parlament privind intenția de a modifica prevederi ale Codului Penal în materia conflictului de interese, arătând că nimeni nu poate favoriza membri ai propriei familii în exercitarea funcțiilor publice.
„Urmăresc cu atenție și preocupare procesul legislativ din Parlamentul României privind intenția de a modifica prevederi ale Codului Penal în materia conflictului de interese. Nu pot fi de acord cu modificarea Art. 301 din Codul Penal, care urmărește dezincriminarea conflictului de interese, astfel încât să existe libertatea angajării unor membri ai familiei în cadrul cabinetelor parlamentare. Nimeni nu poate să favorizeze membri ai propriei sale familii în exercitarea funcțiilor și demnităților publice”, se arată într-o declarație a președintelui Klaus Iohannis, transmisă marți de Administrația Prezidențială.
Șeful statului atrage atenția că, în eventualitatea adoptării de către Parlament a acestor modificări, ele vor fi retrimise Parlamentului sau va sesiza Curtea Constituțională, în virtutea exercitării atribuțiilor sale constituționale.
Comisia juridică a Camerei a amânat, marți, dezbaterea pe proiectul de lege privind modificarea Codul Penal referitor la conflictul de interese, potrivit căruia se înlocuia în CP conflictul de interese cu folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
Deputații juriști au votat pentru amânarea acestui proiect care se afla pe ordinea de zi a comisiei.
Proiectul de lege modifică articolele 301 și 308 din Codul penal și a fost depus la Camera Deputaților pe 1 aprilie, după ce a fost adoptat tacit de către Senat. Acesta este inițiat de 5 parlamentari printre care deputații Marton Arpad (UDMR), Ion Marocico (minorități) și Aurelian Ionescu (PC-PLR).
În forma actuală, conflictul de interese este definit, la art. 301 din Codul Penal prin: „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a indeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sau, pentru o ruda ori pentru un afin până la gradul doi inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
În proiect, inițiatorii propun ca în loc de conflict de interese să fie sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”.
Proiectul mai stabilește ca aceste prevederi să nu se aplice în cazurile în care actul sau decizia se referă la situațiile de „emitere, aprobare sau adoptarea actelor normative, ocupare de către o persoană a unei funcții indiferent în ce modalitate și sub ce formă se realizează această, exercitarea atribuțiilor de serviciu privind acordarea de către subalterni a drepturilor legale a acestora”.