Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a comentat, pentru MEDIAFAX, intenția USL de a-l revoca din funcție afirmând despre aceasta că este „un atac pe la spate”, surprinzător și de neînțeles în condițiile în care el consideră că nu a încălcat „Constituția și legile”.
„Asta îmi spune cum este caracterul unui om care una îți spune în față și apoi te atacă pe la spate. Tot ce invocă USL nu are niciun temei. Nu am încălcat Constituția și legile țării, ci mi-am făcut datoria, mi-am exercitat dreptul constituțional. Oricum, indiferent care va fi decizia finală, mă voi supune”, a spus Iancu.
Citește și Ziua în care USL vrea să schimbe tot. Cei 4 PAȘI până la SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI BĂSESCU. USL îl vrea pe Antonescu șef la Senat. LIVE
USL a cerut convocarea unei noi sesiuni extraordinare a Parlamentului, marți, la ora 14.00, care urmează să aibă pe ordinea de zi revocarea din funcție a Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu.
Vicepreședinitele Senatului Ioan Chelaru (PSD) a spus că revocarea din funcție a Avocatului Poporului a fost solicitată de USL pentru „încălcarea Constituției și a legilor în vigoare”.
Decizia de convocare a unei noi sesiuni extraordinare a fost luată cu 16 voturi „pentru” și trei voturi „împotrivă”.
Pe de altă parte, președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marți, că partidul pe care îl conduce va ataca la Curtea Constituțională hotărârea pe care o va lua Parlamentul pentru revocarea Avocatului Poporului.
Citește și Ponta vine în Parlament să spună ce a făcut la Consiliul European. Gândul transmite LIVE TEXT