Baconschi, despre consulul de la Catania: Eu nu am făcut politizare în MAE, politizarea o face USL
Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a declarat, pentru MEDIAFAX, că el nu a făcut politizare în MAE, așa cum face USL în prezent, răspunzând astfel declarației ministrului Andrei Marga despre numirea pe „afinități politice” a consulului de la Catania, care nici nu cunoaște limba italiană.
„Nu s-a politizat MAE în mandatul meu, când toți secretarii de stat erau diplomați de carieră. Acum USL a mărit numărul secretarilor de stat de la trei la patru și l-au adus secretar de stat pe Dan Petre, care este membru PNL (…) Domnul ministru Marga și-a găsit în sfârșit prioritatea de politică externă. (…) Să facă orice anchetă vrea, dar numirea consulilor generali este prerogativa primului-ministru”, a spus Baconschi, prim-vicepreședinte al PDL.
Ministrul Marga a declarat, miercuri, că nu este normală situația Consulatului de la Catania, unde consulul numit pe afinități politice nu cunoaște limba italiană, el arătând că vor fi făcute evaluări ale personalului diplomatic. „În reprezentarea României sunt oameni cu excelentă calificare, sunt diplomații, șefi de misiuni recunoscuți și de partenerii noștri. Dar pe de altă parte, chiar cazul de la Lecce ne arată că s-au numit în posturi importante oameni luați din capitală sau provincie, și din provincie să fim siguri, pe criteriul afinităților politice. Nu poți să trimiți la Lecce oameni în consulat care nu știu italiană. Italiana e, sigur, la piu bella lingua del mondo, știm toți (…) și nu poți să mergi consul acolo și să nu știi să discuți cu italienii. Nu merge, oricum întoarcem aceste lucruri”, a spus Marga, în discursul susținut la reuniunea consilierilor economici.
Ulterior, întrebat de jurnaliști la cine anume s-a referit din Consulatul din Catania, Marga a evitat să precizeze clar. „Din verificările de până acum, a rezultat că s-au făcut unele numiri în aceste posturi foarte importante, mai mult pe criterii de afinități politice, decât pe criterii profesionale și noi acum verificăm toate aceste lucruri încât să le aducem la normal. Reprezentarea României e o chestiune de exigență, dar pe de altă parte trebuie să fie accesibilă oricărui cetățean bine pregătit”, a spus Marga.
Pe de altă parte, surse oficiale au precizat pentru MEDIAFAX că ministrul Marga s-a referit la șefa consulatului de la Catania, Adriana Elena Moța, numită la post în toamna anului trecut de către premierul Emil Boc, la propunerea șefului diplomației de atunci, Teodor Baconschi, după ce fusese consilier juridic la Prefectura Gorj și director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Potrivit presei gorjene, Adriana Elena Moța este sora Mariei Moța, președintele Organizației de femei a PDL Gorj.
Baconschi a precizat pentru MEDIAFAX că Adriana Elena Moța nu poate fi membru PDL deoarece ocupă un post diplomatic. De asemenea, el a arătat că și în rândurile consulilor sau diplomaților de carieră din MAE sunt multe cazuri care nu cunosc limba țării în care sunt trimiși la post, bazându-se pe o limbă de circulație internațională.
De asemenea, Baconschi a arătat că 95% din consulii trimiși la post sunt diplomați de carieră, iar în mandatul său nu se poate spune că ar fi avut loc „un val de numiri politice” pentru funcțiile de consuli generali.
„S-au numit numai 7-8 noi consuli generali în doi ani”, a menționat Baconschi, el adăugând că premierul Emil Boc avea o „reticență” când era vorba despre aceste numiri de consuli. „De asta sunt și mulți consuli rămași peste termenul mandatului, ajunși la 6-7 ani de când sunt la post”, a mai afirmat Baconschi.
Potrivit site-ului MAE, șeful Consulatului României de la Catania, inaugurat în octombrie 2011 este consulul Adriana Elena Moța, personalul fiind completat de consulul Ion Calciu și funcționarul consular Ana Maria Cristina Gheorghe. CV-ul Adrianei Elena Moța nu apare la rubrica de pe site-ul MAE cu CV-urile șefilor de misiuni ale României.
Ministrul Marga a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, și că organigrama MAE va fi modificată astfel încât să cuprindă patru posturi de secretari de stat, cu unul mai mult decât cele prevăzute în prezent.
De asemenea, Marga a precizat că în prezent sunt ocupate trei posturi de secretari de stat – Bogdan Aurescu, Luminița Odobescu și Dan Petre -, urmând ca pentru al patrulea să fie desemnat în perioada următoare ocupantul.
„Organigrama va avea patru posturi de secretar de stat și atunci, la această oră, sunt ocupate Bogdan Aurescu, (Luminița – n.r.) Odobescu și Dan Petre. Și mai vine încă o poziție”, a spus Marga.
Dan Petre, fost consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu și fiul lui Zoe Petre, a fost numit de premierul Victor Ponta, vineri, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, în locul lui Anton Niculescu, eliberat din funcție. Dan Petre are susținerea PNL pentru ocuparea acestei funcții.
În minister au fost trei secretari de stat în mandatele lui Cristian Diaconescu și Teodor Baconschi, respectiv Bogdan Aurescu, Luminița Odobescu și Anton Niculescu, cărora li se adaugă și secretarul general Maria Ligor.
Ministrul Marga anunțase, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că două din cele trei posturi de secretari de stat urmau să fie asumate politic de PSD, iar unul de PNL, nefiind exclus ca pe acestea să rămână sau să fie numiți diplomați de carieră.
Premierul Victor Ponta anunțase săptămâna trecută că îi va propune lui Bogdan Aurescu să rămână secretar de stat la MAE, cu susținerea PSD.