Baconschi: Pe dreapta, multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD
Fostul ministru Teodor Baconschi a afirmat că Partidul Mișcarea Populară își dorește o dreaptă unită, dar că nu vrea să facă negocieri în acest sens „cu oricine și în orice condiții”.
„Vrem o dreaptă unită, dar în jurul unor principii și valori asumate cu adevărat, nu mimate”, a afirmat Teodor Baconschi, vineri, într-o conferință de presă la Ploiești.
Acesta a apreciat că 60 la sută dintre români ar vota partidele din spectrul politic de dreapta, lucru care s-a văzut la vot în anul 2005, dar că multe formațiuni politice cu doctrină de dreapta „s-au îmbolnăvit de boli de la PSD”.
„De câte ori PSD e izolat, dreapta poate câștiga alegerile. În același timp, pe dreapta, multe partide s-au îmbolnăvit de boli de la PSD și n-avem cum să ne asociem cu ele până nu se face o reformă, o triere a personalului politic, noi lideri să apară, inclusiv din noua generație. Deci vrem să provocăm o primenire a întregii clase politice și bineînțeles că scorul electoral din 25 mai va fi o ocazie bună pentru a așeza exact câte voturi în dreptul fiecărui partid. După care vor începe niște negocieri, dar nu cu oricine și în orice condiții. N-avem cum”, a afirmat Teodor Baconschi.
Daciana Ilie, corespondenti@mediafax.ro