Poliția a identificat bărbatul care a provocat incendiul la Palatul Parlamentului și îl caută în acest moment. Conform autorităților, acesta a incendiat un magazin de la parterul clădirii, în urma unei altercații cu vânzătoarea. Întregul incident a fost surprins de camerele de supraveghere, iar persoanele aflate în clădire au reușit să-i facă poze înainte de evacuare.
Potrivit Antena 3 CNN, polițiștii au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere și investighează traseul suspectului, care a fugit în direcția Parcului Izvor. Autoritățile continuă cercetările pentru a determina destinația acestuia.
În acest caz, poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere, o infracțiune pedepsită cu închisoare de la doi până la șapte ani, potrivit Codului Penal.
Bogdan Ghevar, purtatorul de cuvant al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), a declarat că ancheta este în plină desfășurare, fiind analizate toate probele și imaginile surprinse la fața locului.
Cercetările continuă pentru identificarea și prinderea suspectului. Într-adevăr, avem un cerc de suspecți. Colegii ridică imaginile de pe camerele de supraveghere și, așa cum puteți vedea, au fost organizate filtre în toată Capitala pentru depistarea acestuia. Au fost transmise atât imagini, cât și semnalmentele suspectului către polițiști și către populație. Scopul este, pe de o parte, informarea publicului despre semnalmentele unei persoane periculoase, iar pe de altă parte, solicitarea ca, în cazul în care este observată, să fie contactată Poliția prin apel la 112. (…) Din primele verificări nu reiese că ar fi existat un comportament suspect anterior producerii evenimentului, cel puțin nu din imagini sau din declarații. Urmează ca, după ce persoanele implicate vor fi audiate, iar bărbatul identificat și reținut, să fie stabilit clar motivul pentru care a recurs la acest gest”, a declarat Bogdan Ghevar.
Poliția a stabilit filtre în gări, autogări și la toate ieșirile din București, în încercarea de a-l identifica rapid pe suspect și de a-l aduce în fața anchetatorilor.
CITEȘTE ȘI: