Prima pagină » Știri politice » Bărbatul cercetat pentru șantajarea unui lider politic din Arad, trimis în judecată

Bărbatul cercetat pentru șantajarea unui lider politic din Arad, trimis în judecată

Bărbatul care a fost reținut în urmă cu o lună, fiind eliberat ulterior, după ce a pretins că este ofițer DGA și ar fi șantajat un lider politic local, căruia i-ar fi pretins bani și favoruri sexuale, a fost trimis în judecată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul care a fost reținut în urmă cu o lună, fiind eliberat ulterior, după ce a pretins că este ofițer DGA și ar fi șantajat un lider politic local, căruia i-ar fi pretins bani și favoruri sexuale, a fost trimis în judecată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Adrian Fieraru, în stare de libertate, pentru șantaj.

„S-a stabilit că în perioada august-septembrie Fieraru a abordat-o pe partea vătămată T.G. și, sub pretextul că este lucrător în DGA, calitate în care instrumentează un dosar penal având ca obiect comiterea unei infracțiuni vizând referendumul din 29 iulie, sub aspectul cărora este cercetată, în vederea rezolvării favorabile a dosarului i-a pretins sume de bani și întreținere de relații sexuale”, se arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Arad.

Bărbatul, din București, a fost reținut, la sfârșitul lunii septembrie, la Arad, după ce l-ar fi șantajat și amenințat pe liderul filialei Partidului Socialist Român, Gabriela Tripon, suspectul pretinzând că este ofițer DGA și că o cercetează pe femeie pentru fraude la referendum, cerând bani și favoruri sexuale pentru închiderea dosarului.

El este cercetat în libertate după ce instanța a respins propunerea de arestare preventivă a acestuia.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procurorii au dispus reținerea lui Adrian Fieraru pentru șantaj, „constând în aceea că a contactat-o telefonic pe președinta filialei unui partid politic din județul Arad, relatându-i că, în calitate de lucrător în cadrul DGA, face cercetări față de aceasta într-un dosar penal în care este acuzată de fraudarea referendumului din 29 iulie”.

„Pentru obținerea unei soluții favorabile în acel dosar, învinuitul i-a solicitat părții vătămate sume de bani și favoruri sexuale”, spunea anchetatorii.

Potrivit acestora, în urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul nu este angajat al DGA, el fiind, de altfel, șomer.

Gabriela Tripon, care este președintele filialei județene a Partidului Socialist Român, declara că a fost contactată prima dată în urmă cu două luni, iar bărbatul, care s-a prezentat drept ofițer DGA, i-a spus că are în lucru patru plângeri formulate împotriva ei.

Bărbatul i-ar fi pretins o întâlnire în București sau în Ploiești, însă ea nu a acceptat.

„Prima dată a pomenit ceva de relații sexuale, dar am zis că nu pot, apoi i-am zis că îi trimit bani, mi-a dat conturile în euro și în lei. A spus că dacă anunț autoritățile mă omoară, mă împușcă în cap”, declara Tripon.

Victima, care a fost și candidat la președinția Consiliului Județean Arad, a anunțat procurorii și le-a oferit acestora înregistrări ale convorbirilor telefonice avute cu suspectul, din care reieșea șantajul. Totodată, procurorii au înregistrări telefonice în care suspectul se laudă unui amic despre modul în care urma să obțină bani.

Citește și