,,Baronul cu Lamborghini” spune că poate CANDIDA, conform Constituției și statutului PNL: ,,Este o decizie personală, pe care trebuie să o iau”

Publicat: 18 04. 2024, 09:48
Actualizat: 18 04. 2024, 10:11

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat joi, în fața jurnaliștilor, că atât Constituţia, cât şi Statutul partidului îi permit să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia. 

Există o Constituţie în ţara asta şi Constituţia a fost făcută de nişte oameni mai deştepţi şi decât mine, şi decât dumneavoastră şi, conform Constituţiei, cred că ştiţi că am dreptul să candidez. Există un Statut al partidului, care a fost făcut de nişte oameni şi mai deştepţi decât mine şi, conform Statutului, am dreptul să candidez, dar există o decizie personală pe care trebuie să o iau eu”, a afirmat Iulian Dumitrescu.

Despre dosarul penal în care este anchetat, liberalul a spus:

Sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova”.

Iulian Dumitrescu s-a prezentat, joi, la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti, în cadrul controlului judiciar.

Ar fi primit mită, prin complici, suma totală de 16.210.000 lei

Iulian Dumitrescu, fost preşedinte al PNL Prahova şi fost prim-vicepreşedinte al PNL, este suspectat că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părţilor sociale deţinute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliului Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei.


CITEȘTE ȘI:

Baronul Lamborghini sfidează conducerea PNL. Iulian Dumitrescu semnează și validează CANDIDAȚI

Ciucă, despre posibila candidatură a lui Iulian Dumitrescu: ,,Este o strategie de partid pe care daţi-mi voie să o gestionez aşa cum consider eu”