„Baronul Lamborghini” PIERDE președinția Consiliului Județean / Virgiliu NANU îl bate pe Iulian Dumitrescu / Cine preia Primăria Ploiești
Virgiliu Nanu de la PSD îl învinge pe Iulian Dumitrescu, supranumit „Baronul Lamborgini”, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Prahova, cu un avantaj de aproape 10 procente. Cifrele provin din numărătoarea parțială.
După ce a fost inculpat în dosarul cercetat de DNA pentru luare de mită în cuantum de peste 16 milioane de lei şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu a candidat pentru un nou mandat, fără o validare din partea forului de conducere al Partidului Național Liberal.
Conform numărătorii parțiale, candidatul PSD, Virgiliu Nanu, a obținut 35,26%, în timp ce Iulian Dumitrescu a obținut 26,74% din voturi.
Pe locul al treilea s-a clasat Adrian Axinia (ADU), cu 10,74%.
Primăria Ploiești ajunge la ADU
Surpriza este la Primăria Municipiului Ploiești, unde primarul în funcție, social-democratul Andrei Volosevici, s-a clasat pe locul al treilea, cu 19,52%.
Potrivit numărătorii parțiale, candidatul independent susținut de ADU Mihai Polițeanu a câștigat mandatul de primar cu 25,19%.
Mihai Poliţeanu a fost ales deputat ales pe listele USR în 2020. Acesta și-a anunțat victoria pe pagina sa de Facebook.
Echipa mea a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit la nivel național arătând că o echipă de cetățeni onești și determinați poate trezi la viață o comunitate care să privească spre viitor cu speranță.
De astăzi sunt Primar ales al Ploieștiului, din octombrie noul Primar al Ploieștiului, a scris Polițeanu pe Facebook.