Băsescu a făcut botezul Mișcarii Populare la restaurantul în care pe vremuri îi scotea pe prietenii Blaga, Berceanu, Videanu

Publicat: 07 04. 2013, 21:19
Actualizat: 07 04. 2013, 23:22

Absent la lansarea Fundației Mișcarea Populară inițiată de consilierii săi, președintele Traian Băsescu a ieșit ulterior cu fondatorii ONG-ului la un restaurant. Locanta este aceeași în care șeful statului obișnuia să se întâlnească și să stabilească mutări politice cu liderii PDL din vechea gardă: Adriean Videanu, Vasile Blaga, Liviu Negoiță, Radu Berceanu, Emil Boc.

De această dată, președinte a insistat încă o dată că se desparte de liderii PDL, în ciuda „mesajelor drăguțe” pe care i le-au transmis public.”Dezavuez mesajele drăguțe de la Adriean Videanu, Anca Boagiu și de Vass . Ei să-și vadă de politica lor. Eu nu mai am nevoie de partide politice”, a spus Băsescu la plecare, declarându-se dezamăgit de echipa de conducere pe care Consiliul Național de Coordonare a votat-o ieri în subordinea lui Vasile Blaga.

S-a raliat în schimb fondatorilor Mișcării Populare creditând noua fundație cu șanse să devină partid politic „dacă membrii săi vor”. „Am făcut o analiză și la ce au făcut astăzi și nu cred că au făcut un lucru neimportant. Eu m-am angajat să-i sprijin. Sunt 58% din români care n-au venit la vot. Trebuie creat acel vehicul prin care oameni care au fost dezamăgiți de politicieni să poată participa la dezbateri. Am convingerea că va reuși să creeze presiuni și pe partidele politice. Dacă membrii ei decid că vor să fie partid politic, de ce nu? Voi fi implicat în tematica pe care Fundația o va propune. Sper ca acele nuclee la nivelul dfiecărui județ să fie create cât mai repede”, a spus președintele.

La nici câteva minute de la întâlnire, pe contul de Facebook de pe care șeful statului și-a transmis în ultimele luini mesajele, au apărut și două fotografii în care Traian Băsescu este surprins la o cafea cu președintele Fundației, Marian Preda, Radu Borza, cofondatorul dexonline.ro, consilierii prezideniali Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Sebastian Lăzăroiu, avocata Elenina Nicuț și jurnalista Georgeta Condur, fondatorii Mișcării.

Foto: Facebook

La aceeași masă stau și purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea și consilierul Bogdan Drăgoi, care au semnat adeziuni la Mișcarea Populară, însă nu se numără printre fondatori.

 

LOTO 6/49 – Numerele extrase pe 7 martie la LOTO 6/49 – categoria regină