Prima pagină » Știri politice » Băsescu: Anul agricol 2011 a fost excepțional; recolta din 2012 indică potențialul României

Băsescu: Anul agricol 2011 a fost excepțional; recolta din 2012 indică potențialul României

Băsescu: Anul agricol 2011 a fost excepțional; recolta din 2012 indică potențialul României
Președintele Traian Băsescu a afirmat, joi, că anul agricol 2011 a fost unul excepțional, iar politicienii și economiștii trebuie să nu îl mai considere ca o normalitate, recolta anului 2012, chiar dacă a fost afectată de secetă, indicând potențialul real al agriculturii României.

„Cu privire la agricultură, noi comparăm anul acesta cu anul trecut. Această abordare este una pe care o folosesc chiar și politicienii, că anul acesta nu am avut noroc din cauza secetei. Aș vrea să subliniez că 2011 a fost un an excepțional. Mai mult sau mai puțin, în 2012 suntem la un nivel mediu. Ceea ce înseamnă că nu trebuie să ne mai uităm la 2011 ca la un an obișnuit, de fapt a fost unul dintre cei mai buni ani din ultimele trei decenii”, a apreciat președintele Traian Băsescu.

El a subliniat că, privind și la infrastructura agricolă existentă în România, anul 2012 reflectă mai bine potențialul real al țării noastre.

„Potențialul real, privind și la infrastructura pe care o avem în agricultură, este mai mult sau mai puțin cel din 2012”, a mai spus președintele Traian Băsescu, la începutul întrevederii cu delegația FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, de la Palatul Cotroceni.

Șeful delegației FMI, Erik de Vrijer, apreciase anterior că România va avea o creștere economică moderată în 2012, mai mică decât cea din 2011, având în vedere și efectele secetei din acest an asupra agriculturii.

„Știți că creșterea economică anul acesta este cel mai probabil moderată, mai mică decât anul trecut, de asemenea și din cauza secetei din agricultură. Privind mai departe, ni se pare că creșterea economică va rămâne modestă și în 2013, chiar dacă situația din agricultură se va normaliza”, a spus oficialul FMI.