Băsescu, anunț fără precedent: „E ultimul an în care politicienii maghiari pot merge așa de relaxat prin Ardeal. România își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Izvoru Mureșului (Harghita), că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român „își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”.
Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităților în România, Traian Băsescu a afirmat: „Niciun prag constituțional nu poate fi nici luat în discuție, nici depășit. Poate să se perinde prin Harghita și Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat”.
Șeful statului român a susținut că politicienii maghiari care au venit în Harghita și Covasna au depășit limita decenței.
„Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult”, a continuat președintele Băsescu.
El a susținut că Ungaria a devenit „în momentul de față un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităților în regiune, nu în România, în regiune”, adăugând că politica Budapestei a început să creeze „dificultăți”.
„România își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, a continuat Băsescu.
Băsescu, întrebat de ce circulă liber Viktor Orban în Covasna, Harghita: De ce nu l-ați fluierat?
Președintele Traian Băsescu a fost întrebat luni, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, județul Harghita, de ce este lăsat premierul ungar Viktor Orban „să circule liber” în județele Harghita și Covasna, el răspunzând: „Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-ați fluierat?”.
La a XI-a ediție a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, județul Harghita, care are ca temă principală „România și românii de la frontiera Uniunii Europene și NATO”, participă lideri ai organizațiilor românești din jurul frontierelor țării și din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar și din Diaspora românească (Italia și Franța).
În cadrul dezbaterilor la care participă Băsescu, profesorul Ioan Lăcătușu, directorul Centrului European de Studii din Covasna- Harghita, i-a atras atenția președintelui că atât Viktor Orban, cât și alți demnitari maghiari circulă „ca Vodă prin lobodă” prin Harghita și Covasna, făcând și politici de dezvoltare a acestei zone fără ca autoritățile române să aibă vreun cuvânt de zis.
„Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-ați fluierat? Nu o să vină Guvernul să-l fluiere”, a răspuns Traian Băsescu.
Premierul ungar Viktor Orban a participat, la sfârșitul lunii iulie, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”.
Cu acea ocazie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei ca împreună cu guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
Doi adolescenți de 16 ani din Brașov și Jibou au aruncat cu roșii, Universitatea de vară de la Băile Tușnad, înspre scena pe care se afla premierul Ungariei, Viktor Orban, aceștia fiind, ulterior, amendați de jandarmi.
Reorganizarea administrativă, niciodată pe criterii etnice
Referitor la regionalizarea României, președintele Traian Băsescu a susținut că acest proces nu se va face niciodată pe criterii etnice și că în România doar la directiva lui Stalin a fost organizată Regiunea Autonomă Maghiară
„Ce vă pot garanta este că niciodată nu se va face reorganizare administrativă a țării pe criterii etnice. Cei care cred că este posibil așa ceva ne confundă cu staliniștii. Numai Stalin a organizat Regiunea Autonomă Maghiară. Așa ceva nu va fi în România, o regiune autonomă”, a afirmat Traian Băsescu la Universitatea de vară de la Izvoru Mureșului (Harghita).
El a subliniat că România este definită ca stat unitar în Constituție și „nimeni nu poate fi mai autonom decât altcineva pe teritoriul sau între frontierele României”.
„Vreau să cred că Parlamentul nu se va împiedica până la urmă în proiectul de reorganizare administrativă de exigențe care nu au nimic comun cu definiția pe care o are statul român, de stat unitar, și că acest proiect va merge înainte, fiind necesar României”, a adăugat președintele Băsescu.
După ce a terminat de dat declarații, Traian Băsescu a fost condus de IPS Selejan la Mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” din Mureș, apreciindu-i grădina. Mai mult, președintele a cules câteva roșii și ardei iuți, pe care, la îndemnul lui IPS Selejan, le-a luat acasă.