Băsescu, atac dur la adresa lui Iohannis. „N-a mișcat nimic”
”Autoritățile române sunt în stadiul în care nu fac nimic pentru cetățeni. Îl avem pe amărâtul de Iulian Gherguț, răpit în Burkina Faso, din aprilie 2015 și nicio informație publică despre el. Avem în Malaezia un cetățean român care a fost prins cu droguri, a fost condamnat la moarte și nu se întâmplă nimic legat de aducerea lui în țară, iar aici intervențiile nu pot fi decât la un singur nivel, la regele Malaeziei, numai președintele. (…) Familia din Norvegia, Bodnariu, au 5 copii care le-au fost luați. Comunicatele MAE > (…) sunt de un ridicol dincolo de orice limită”, a comentat Băsescu la B1TV.
El a adăugat că Franța a avut un caz similar cu cel al românului din Malaezia și a protestat la Comisia Europeană. ”Noi nu am fost în stare să obținem o angajare a UE. Nu ne facem treaba. Ce s-a întâmplat cu Gherguț este semn că nu poți să mizezi pe nimic de la statul român. Vreau să știu dacă președintele Iohannis a cerut o legătură telefonică cu regele Malaeziei (…), dacă s-a intervenit la primul-ministru norvegian pentru familia Bodnariu, pentru redarea celor cinci copii către familie”, a afirmat fostul șef de stat.
În acest context Băsescu a criticat în termeni duri prestația lui Klaus Iohannis, revenind la faptul că acesta a afirmat că ar fi reușit să scoată din izolare România după mandatele predecesorului său.
„Dânsul a înțeles că a făcut politică externă făcând plimbările acelea de prezentare. Eu vă spun că nu a mișcat nimic. Au fost vizite… probabil l-au împins de la spate, MAE a lucrat la toată capacitatea să îl plimbe puțin prin lume să vedem că avem președinte înalt și asta e. Nu-i voi accepta niciodată teoria că România a fost izolată”, a punctat Băsescu.
El a susținut că ”semnul” că Iohannis nu performează a fost că „s-a dus în Polonia cu care aveam semnat Parteneriatul strategic și nu s-a semnat Planul de Acțiune, pentru că nu l-a cerut nimeni”.
Băsescu a mai spus că i-a fost greu să primescă ”din mâna” lui Klaus Iohannis titlul de cetățean al orașului Sibiu, în contextul în acuzațiilor care i-au fost aduse acestuia privind traficul de copii, precum și referitor la casele pe care le deține.
”Eu l-am decorat pe Iohannis după reușita cu Sibiu, capitală culturală europeană și pe urmă m-am trezit că mă anunță că a fost votată, în Consiliu, propunerea lui să devin cetățean de onoare al Sibiului, cred că în anului 2008. (…) Mi-a fost greu să primesc din mâna lui acel titlu de cetățean de onoare. (…) Titlul era onorant, dar nu din mâna lui”, a declarat Băsescu.
El a afirmat că nu a ridicat distincția care i-a fost oferită în tot acest timp pentru că i-a fost ”greu”. ”Nu m-am dus să ridic în această perioadă pentru că știam că îl primesc de la el. Între timp citisem foarte multe povești, în sintezele de presă, legate de Iohannis-case-copii la Sibiu. Am crezut, nu am crezut, nu contează”, a spus fostul președinte.
El a mai subliniat că, în opinia sa, Klaus Iohannis rămâne ”premierul de la Grivco”.
”Tot judecătorii în condițiile în care era total incompatibil l-au spălat și l-au făcut compatibil. Se întâmplă din când în când. Era incompatibil, dar slavă Domnului că a scăpat încă vreo câteva sute de primari cu ocazia asta”, a mai comentat fostul președinte, adăugând că, în ceea ce îl privește, „în dosarul Mihăileanu nu există nicio declarație falsă”.