Băsescu, atac furios la „scamatorul de Teleorman”: Greu de imaginat un politician cu atâta tupeu

Publicat: 29 12. 2017, 18:38
Actualizat: 07 05. 2018, 13:05

„Scamatorul de Teleorman! Scamatorul Dragnea a făcut zilele acestea turul televiziunilor pentru a-și trambița ‘succesele’ guvernarii PSD-ALDE din anul 2017. Greu de imaginat un politician cu atâta tupeu în a-și propaga minciuna”, a scris președintele PMP, Traian Băsescu, pe Facebook.

Traian Băsescu a enumerat „efectele guvernării PSD-ALDE la sfârșit de 2017, față de 2016″, precizând: deficitul de cont curent mai mare cu peste 30%, inflația care a crescut de la zero la peste 3%; datoria publică, mai mare cu 1,5 miliarde euro; prețul la combustibili, cu 20% mai mare; la energie electrică, mai mare cu 15% și la gaze naturale pentru populație, cu 15% mai mare.

Liderul PMP a afirmat că preturile la alimente, „pur si simplu au explodat”, costul creditelor în monedă națională „a crescut enorm (vezi ROBOR)”, iar leul s-a depreciat „dramatic (peste 3%) față de moneda euro”.

Băsescu a spus că aceste „realizări” ale Scamatorului Dragnea înfățișează înșelatoria programului de guvernare al PSD.

„Este adevărat că au crescut pensiile, salariul minim și ajutoarele sociale, a crescut PIB-ul etc.. Dar dacă privim care au fost efectele guvernării PSD-ALDE din anul 2017, întelegem că romanii au fost păcăliți, că nu trăiesc mai bine și că de fapt, programul PSD-ALDE este o mare ÎNȘELĂTORIE”, a spus Băsescu.

Liderul PMP a afirmat că anul viitor nu vor mai fi mulți români care se vor mai lăsa plăcăliți de Scamatorul de Teleorman: „Oare mai sunt mulți români care se vor lăsa păcaliți și în 2018 de Scamatorul de Teleorman? Eu cred că nu, pentru că 2018 va fi un an în care indicatorii macroeconomici ai țării vor continua să se deprecieze accelerat, iar trucurile fiscal-bugetare ce au fost posibile în 2017 nu vor mai putea fi repetate și în 2018″, a conchis Traian Băsescu.