Băsescu: Atacul lui Ponta la Macovei este jenant

Publicat: 26 02. 2013, 19:42
Actualizat: 31 07. 2014, 14:04

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că atacul premierului Ponta la adresa Monicăi Macovei este nejustificat și jenant, precizând că poate garanta că aceasta este un om care nu poate fi condus de nimeni, mai ales pe bani.

Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că primul afectat de declarațiile premierului este chiar Victor Ponta însuși.

„Monica Macovei are o imagine excepțională”, a spus Băsescu, precizând că nu se poate spune că aceasta este condusă de cineva.

„Vă garantez că Monica Macovei nu este un om care să poate fi condus de nimeni, cu atât mai puțin pe bani”, a spus Băsescu, afirmând că declarația premierului este „jenantă”.

Potrivit lui Băsescu, atacul lui Ponta nu este justificat.

„În România e veselie mare când lumea e distrată cu declarațiile domnului prim-ministru. Să vedem cum stăm cu tragerea de fonduri, cu TVA la alimente, cu Oltchim”, a spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta a răspuns, luni, atacurilor lui Laszlo Tokes, el acuzându-l pe acesta de limbaj horthyst și de faptul că, împreună cu Monica Macovei, reprezintă de 20 de ani interese antiromânești.

„Eu văd atacurile domnului Laszlo Tokes și mă bucur pentru că domnul Tokes, ca și doamna Monica Macovei, au reprezentat în ultimii 20 de ani interesele străine îndreptate împotriva României. Atacurile lui Tokes împotriva stabilității României și a reprezentanților legitimi ai minorității maghiare, anume UDMR, au legătură cu faptul că de ani de zile Tokes și Macovei sunt reprezentanții intereselor antiromânești”, a spus Ponta.