Băsescu cere Guvernului să retragă proiectul Roșia Montană din Parlament
Președintele Traian Băsescu a cerut luni Guvernului să retragă proiectul Roșia Montană din Parlament, apreciind că actul normativ conține prevederi neconstituționale. Ședul statului a susținut că există riscul amplificării tensiunilor în societate și a prelungirii lor, dar și al unei legi care să fie declarată neconstituțională în final. „Cred că soluția corectă pentru premier e să retragă urgent proiectul de lege pentru că riscul este tensionarea la maxim a societății, iar după o lună jumătate-două am afla că legea e neconstituțională”, a spus Băsescu.
Șeful statului a adăugat că premierul Victor Ponta trebuie să-și asume responsabilitatea într-un astfel de moment. „Ponta trebuie să scape de lașitate ca să fie prim-ministru, trebuie să renunțe la șmecherii”, a comentat Băsescu.
Președintele a precizat că nu și-a schimbat punctul de vedere față de exploatarea de la Roșia Montană, însă nu vrea să fie considerat partizanul niciuneia dintre tabere. El a apreciat că a trata subiectul Roșia Montană în paradigma „locuri de muncă versus cianuri” este greșit.
„Nu pot să nu observ că toată disputa e legată de două abordări, amândouă incorecte: unii susțin locurile de muncă, alții că nu trebuie făcute pentru că cianurile o să ne otrăvească pe toți. Cred că din propriile resurse putem crea locuri de muncă și venituri la buget prin reluarea mineritului acolo unde avem resurse metalifere”, a spus șeful statului.
„Ponta e mai puțin inteligent ca Năstase”
Băsescu a trecut în revistă mai multe prevederi ale legii transmise de Guvern în Parlament, pe care le-a calificat drept neconstituționale, similare în mare parte cu observațiile făcute de Ministerul Justiției. „Jurisprudența CCR e clară, nu permite în baza articolului 1, alineatul 4, ca legislativul să dedice legi unei firme”, a spus șeful statului, avertizând că, dacă legea va ajunge pe masa sa spre promulgare o va trimite la Curtea Constituțională.
Băsescu a pus pe seama incompetenței modul în care un astfel de proiect a ajuns în Parlament. „Este o lege pe care băieții de la Roșia Montană Gold Corporation i-au dat-o lui Șova. Șova a luat-o frumușel, i-a spus șefului lui «Ia uitați ce lege am făcut, șeful, să trăiți, rupem gura târgului». Iar șeful lui, bucuros că se mută răspunderea de la el la Parlament, a spus «E bună». Și Ponta e jurist, nu e inginer, ca mine. (…) E exact stilul de guvernare a lui Adrian Năstase, cu legi, să se acopere. E același mod de guvernare, numai că Ponta e mai puțin inteligent ca Năstase”, a mai spus șeful statului.
Gândul a transmis LIVE declarațiile președintelui.
–Nu se poate atribui prin lege un contract și acest lucru e confirmat de juruisprudența CCR, decizia 600/2005 și 970/2007
-Am prevenit public guvernul asupra neconstituționalității acestui proiect de lege. Această lege a fost declanșatorul disputelor publice pentru cei care optează pentru exploatarea și cei care optează pentru neexploatarea. Există riscul ca această dispută să continue și după două luni să constatam că ceea ce au adoptat parlamentarii să fie declarat neconstituțional.
– Am văzut că Ponta a făcut afirmații că s-au făcut privatizări prin lege. Așa este, este vorba de Petrom, a fost un set de două OUG transformate în lege și o lege, promulgate de Ion Iliescu. Iliescu a considerat că nu trebuie trimisă privatizarea Petrom la CCR. Cu certitudine ar fi fost respinse la CCR. Domnul Ponta, dacă nu minte, nu poate să facă politică.
-Jurisprudența CCR e clară, nu permite în bata art1/ alin4, ca legislativul să dedice legi unei firme.
– Prin lege se modifică licența care e atribut al Guvernului, nu legislativului. RMGC primește dreptul de a face exproprieri. Un lucru extrem de grav, prin această lege se permite ca ANRM să prelungească licența până la 20 de ani. Aurul și argintul de la Roșia Montană sunt proprietate publică. Prin lege se stabilește ca licențele să fie prelungite pe cinci ani de maxim două ori.
– Tot prin lege se face reconfigurarea perimetrelor adiacente, înseamnă preluarea atribuțiilor ANRM și transferată parlamentului. Toate acestea mi-au făcut să afirm că legea e neconstituțională.
– Eu nu voi sta spectator cum a stat domnul Iliescu la privatizarea Rompetrol și Petrom. Voi sesiza CCR pentru că nu vreau să-mi încarc conștiința fiind părtaș la un act ilegal. Președintele e obligat să facă verificarea de neconstituționalitate.
-Părerea mea e că Ponta a mizat pe o majoritate largă în parlament și a mizat pe un joc gen CFR Marfă. Trebuie să înțeleagă că un premier trebuie să -și asume responsabilitatea.
– Nu pot să nu observ că toată disputa e legată de două abordări, amândouă incorecte: unii susțin locurile de muncă, alții că nu trebuie făcute pentru că cianurile o să ne otrăvească pe toți. Cred că din propriile resurse putem crea locuri de muncă și venituri la buget prin reluarea mineritului acolo unde avem resurse metalifere. Al doilea pilon este legat de independența energetică fie că vorbim de gaze de șist fie de resuse din Marea neagră.
-În aceste condiții, cred că cea mai bună soluție e ca guvernul să retragă proiectul din Parlament.
– S-ar putea să fie nevoie să discutăm la masă. Îmi propun ca în perioada următoare să fac o prezentare pe domenii, pentru că a discuta doar pe cianură versus locuri de muncă este un fals.
– A trata acest subiect în paradigma cianură versus locuri de muncă este simplist. În sufletul meu nu mi-am schimbat puctul de vedere, dar nu vreau să fiu partizanul niciunei tabere.
– Parlamentul dacă ar vrea să defrișeze de neconstituționalitate, nu ar putea, ar fi altă lege. E o lege pe care băieții de la Roșia Montană i-au dat-o lui Șova, Șova a mers la șeful său.
-Relația domnului Ponta pe acest proiect e cu Parlamentul, nu cu mine. Dacă nu lua decizia să nu-mi răspundă la telefon, poate era mai norocos.
-Societatea e gravă din punct de vedere social.
– Rămân un adept al lansării unor proiecte public-private.
– Prima soluție este ca proiectul să fie cunoscut de toți, cu avantajele și dezavantajele lui. Problema este ca toate părțile să cunoască toate avantajele și dezavantajele și să vedem până unde merge societatea cu riscurile pe care le aduce mineritul.
– Nu vreau să jignesc pe nimeni., e un soi de reacție ecologistă întârziată. Erau foarte activi în anii `70, nu au câștigat lupta cu dezvoltarea. Eu nu exclud ca ecologiștii plini de eșecuri în restul Europei să găsească România ca un poligon pentru a exersa ce nu au reușit în țările lor.
– Când vezi 15-20 de mii de oameni că au ieșit în stradă, sigur că trebuie să te trezești că nu ne cutremurăm doar la proteste violente. Părerea mea este să nu lungim lucrurile, două luni cu proiectul în parlament și o eventuală respingere la CCR ar fi o catastrofă. eu cred că tensiunile vor crește. Nu trebuie să fie violente, dacă vor fi 200 de mii în țară…
– Nu am mers la Roșia Montană pentru că am aflat că premierul merge acolo.
– Dacă guvernul își aduce specialiști credibili, pentru că eu nu sunt credibil dacă spunn că cea mai mare problemă sunt cianurile, ci metalele grele, pot să aibe acest tip de clarificări care să facă guvernul credibil sau la anularea lui.
-Utilizarea celor mai moderne tehnologii. Dacă s-ar folosi tehnologiile din Suedia, eu aș fi liniștit. Și garanții…
-Îl felicit acum pe Ponta. Să scoți niște mineri dintr-o galerie turistică e…
– E exact stilul de guvernare a lui Adrian Năstase, cu legi, să se acopere. E același mod de guvernare, numai că Ponta e mai puțin inteligent ca Năstase.
– Proiectul Roșia Montană a fost scânteia. Cum să nu fie enervați oamenii când dai prin lege dreptul unei companii majoritar private să exproprieze. Șova ar trebui să se ducă cât vede cu ochii.
– Contra aur se poate face emisiune de lei, dacă suntem în zona euro se poate face emisiune de euro. Nu ți-i ia din taxe, profit.