Băsescu: Dacă Elena Udrea ar fi câștigat șefia PDL, pentru mine ar fi fost un dezastru mediatic
Președintele Traian Băsescu susține că, dacă Elena Udrea ar fi câștigat alegerile din PDL, pentru el ar fi fost „un dezastru mediatic”. Mai mult, șeful statului spune că s-a interpretat greșit că și-a dorit ca Udrea să-și adjudece șefia democrat-liberalilor însă a admis că aceasta are cel mai mare potențial politic de creștere. Băsescu a adăugat că și-ar fi dorit o schimbare și pe motiv că, de doi ani de zile, el și PDL s-au înșelat reciproc, alegerile din partid demonstrând că obiectivele sunt diferite.
„În ultimii doi ani, eu și PDL ne-am înșelat reciproc. Nu avem aceleași obiective. (…) E greșit că mi-am dorit să câștige Elena Udrea. I-am spus că are șanse minime. M-a anunțat telefonic. M-a și luat râsul. Am zis că nu-i strică să se plimbe prin organizații, se rodează”, a declarat Băsescu, la B1.
Șeful statului și-a explicat mesajul de adio transmis PDL prin faptul că a fost șocat de ceea ce a văzyut la televizor, de huiduieli și de refuzul de renumărare a voturilor pe care tabăra Udrea a cerut-o.
„M-a șocat refuzul de a renumăra voturile. Și eu am fost contestat, dar în democrație, mai ales la o competiție în care cei doi competitori sunt cap la cap, a nu renumăra voturile când cere unul dintre ei, e inacceptabil. În numele democrației contești”, a spus Băsescu.