Băsescu, despre întâlnirea lui Mihai Fifor cu Hans Klemm: Ar putea viza raportul privind traficul de ființe umane
„Dacă are o legătură poate să fie în primul rând cea legată de raportul cu privire la traficul de ființe umane. Nu știu dacă ați văzut acest raport. Păcat că nu se dezbate. El arată lucruri extrem de grave. Vorbește inclusiv de implicarea oamenilor guvernului, a funcționarilor publici, în traficul de ființe umane, ceea ce e grav. Cred că despre asta a fost discuția. Mai este un lucru pe care în mod cert e vizat ministrul de Interne.A existat o recomandare în acel raport. Să fie instruiți cei care răspund la urgențe. Adică consideră polițiștii neinstruiți. Am și avut probă în cazul discuției Alexandrei cu polițistul de la Caracal”, a declarat Băsescu, la România TV.
Vicepremierul pentru Partenriate Strategice Mihai Fifor a avut joi o întâlnire cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, oportunitate cu care oficialul din Guvern a reiterat dorința de a aprofunda componenta comercială a Parteneriatului Strategic privind investițiile companiilor americane în România.
„Am avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Hans Klemm, la sediul Guvernului României. A fost o excelenta oportunitate de a aborda teme de actualitate aflate pe agenda bilaterala, cu accent pe oportunități concrete de dezvoltare a profilului Parteneriatului Strategic cu SUA. In domeniul securitatii, a fost evidențiata cooperarea intensificata dintre România și SUA, inclusiv din perspectiva consolidării flancului estic al NATO și al continuării angajamentului pentru stabilitatea regiunii Marii Negre. Cu acest prilej, am reiterat dorința Guvernului României de a aprofunda, de asemenea, componenta comercială a Parteneriatului Strategic, inclusiv din perspectiva dezvoltarii proiectelor de investiții ale companiilor americane in economia românească”, arată un mesaj publicat joi pe pagina de Facebook a vicepremierului pentru implementarea parteneriatelor strategice, Mihai Fifor.