„Îmi aduc aminte încercarea disperată a judecătorului Curții Constituționale Tudorel Toader, din vara anului 2012, după desfășurarea referendumului de suspendare. Atunci, judecătorul din Iași a făcut opinie separată, încercând mistificarea rezultatului de la urne și susținând că Președintele României trebuie demis, în condițiile în care, la vot, se prezentaseră doar 46 la sută din electori, și nu 50 la sută plus unu, așa cum cerea Legea Referendumului în mod expres. Pentru mine a fost clară înregimentarea judecătorului constituțional în corul pesedisto-liberal, condus de Ponta și Antonescu, autori ai unei lovituri de stat care a îngrijorat lumea occidentală și a decredibilizat România”, a scris Băsescu pe Facebook.
Mai mult, Băsescu susține că nu are dubii „că poziția judecătorului era puternic influențată de sponsorul său politic, Relu Fenechiu” și că, având în vedere nominalizarea lui Toader la Justiție, nu poate să nu se întrebe „dacă va fi capabil să încalce legea pentru a da satisfacție celor care l-au numit”.
„Există însă un avantaj ce nu poate fi contestat prin nominalizarea lui Tudorel Toader la justiție: în mod cert, ȘTIE CARTE”, a conchis fostul șef de stat.
Membrii PSD au votat în unanimitate, miercuri, în ședința Comitetului Executiv Național, numirea în funcția de ministru al Justiției a lui Tudorel Toader, fost judecător CCR.
Referitor la propunerea lui Toader pentru preluarea portofoliului de la Justiție, prim-ministrul, Sorin Grindeanu, a ținut să specifice că s-a consultat „cu foarte mulți oameni”, cu partidul din care face parte, dar și cu întreaga coaliție și a argumentat alegerea prin „experiența pe care o are în acest în domeniu, cei aproape 10 ani la CCR, calitatea de membru în Comisia de la Veneția”. Grindeanu a explicat că printre subiectele pe care le-a avut în vedere în discuțiile cu Toader s-au regăsit pașii care trebuie parcurși pentru ca României să-i fie ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), transpunerea deciziilor CCR în prevederile codurilor penale, dar și pachetul de măsuri necesar pentru evitarea unei decizii-pilot din partea CEDO referitoare la situația din penitenciarele românești.
În completare, liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că lui Tudorel Toader nu i se va cere să se înscrie în partid și că până în acest moment nu a discutat deloc cu fostul judecător al CCR.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretelul de numire în funcție pentru Tudorel Toader, ministru al Justiției, urmând ca ceremonia de depunere a jurământului să aibă loc începând cu ora 15:00, la Palatul Cotroceni.