„Marea vizită istorică de la Washington, când cineva va citi cu atenție documentul convenit, nu semnat, că nu s-a semnat niciun document, va constata că nu înseamnă altceva decât un „to do list”, adică -nu vă apropiați de Huawei pentru 5G, nu reactoare cu chinezii, vi le facem noi, rezolvați problema energiei, dar ne trebuie un mediu de afaceri mai bun, vedeți ce faceți cu OUG 114-, deci este o listă de solicitări care se încheie cu o singură frază pentru România: -în ceea ce privește viza pentru români se va acorda confrom legii SUA. Conferința de presă, Trump a dedicat-o problemelor globale, prea puțin României”, a declarat Traian Băsescu, la Digi24.
Fostul președinte a adăugat că Iohannis nu trebuia să umilească China sau Germania în SUA.
„China nu trebuie umilită. De ce trebuie să te duci la Washington să îi anunți de acolo că nu se mai fac reactoarele, că se fac cu americanii, nu cu chinezii așa cum a convenit deja Guvernul. De ce trebuie să îi spui lui Merkel din America că ești împortriva Nord Stream 2 . Sunt lucruri care nu se fac. Mă refer la celebra declarație istorică. Nu am văzut acolo nimic care să spună -vom transfera tehnologia pentru realizarea reactoarelor de la Cernavodă sau vom transfera tehnologia pentru sonde de mare adâncime, că nu mai apelați la Exxon-. Nu e echilibrată declarația. Este pusă doar pe o parte. Pentru așa ceva nu mă duceam la Washingrton. Cu declarația asta dacă ar fi știut oamenii politici să o citească nu i-ar fi fost bine deloc lui Iohannis înainte de alegeri. Este pur și simplu o lista cu ce avem de făcut, împachetată diplomatic”, a mai spus Băsescu.
Despre alegerile prezidențiale, Traian Băsescu a afirmat că PMP va alege candidatul, duminică, între Theodor Paleologu și Mihail Neamțu, amândoi având șanse apropiate de câștig.
Totodată, fostul șef de stat susține că PSD nu va alege un candidat din afara partdiului, iar Călin Popescu Tăriceanu, fiind „un tip fără caracter” va căuta sprijin în Pro România.
„Cine și-a facut iluzii că PSD va importa un candidat a greșit. Așa cum sunt ei în câdere, într-o perioadă proastă, nu vor renunța să aibă candidatul lor. Nu se putea aștepta Tăriceanu că PSD și-l va pune de președinte. PSD nu e un partid care să nu vadă. El știe bine că Tăriceanu a fost în stare să iși scoată partenerii de la guvernare. Tăriceanu e un tip fără caracter complet. Cum să dai candidatura la prezidențiale unui tip de condiția lui Tăriceanu. Este exclus. Dacă nu i-o va da, și se va convinge mâine că nu e el candidatul, Tăriceanu va încerca să fugă din alianță ca sa își vadă visul cu ochii. Poate îl păcălește pe Ponta să îl susțină. Eu cred ca ALDE nu contează în ecuația asta, e un partid de 4%. Contează dacă și Grivei vrea, dacă și Pro România vrea”, a susținut Băsescu.