Prima pagină » Știri politice » Băsescu discută cu delegația FMI despre acciza suplimentară la carburant

Băsescu discută cu delegația FMI despre acciza suplimentară la carburant

Băsescu discută cu delegația FMI despre acciza suplimentară la carburant
Președintele Traian Băsescu va primi, duminică, la Cotroceni, de la ora 18.00, delegația comună a Fondului Monetar Internațional, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale.

Președintele Traian Băsescu va primi, duminică, la Cotroceni, de la ora 18.00, delegația comună a Fondului Monetar Internațional, a Comisiei Europene și a Băncii Mondiale. recent, șeful statului a declarat că își va asuma negocierea cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale a renunțării la acciza suplimentară la carburanți, amânată în primă instanță cu trei luni.

De asemenea, președintele participă, de la ora 16.00, la ședința CSAT. Premierul Victor Ponta și șeful STS, Marcel Opriș, prezintă duminică, în ședința CSAT, în contextul în care șeful Guvernului a cerut demiterea directorului Serviciului, rapoartele instituțiilor pe care le conduc privind cu modul în care s-a acționat în cazul accidentului aviatic din 20 ianuarie.

O misiune a Fondului Monetar Internțional a sosit la București, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și Banca Mondială, pentru discuții privind prima și a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie. Primirea de duminică a delegației este programată pentru ora 18.00.

Recent, premierul Victor Ponta declara că misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) la București va fi încheiată cu o scrisoare de intenție în orice condiții, dar rămâne de văzut dacă documentul va fi semnat și de președintele Traian Băsescu, afirmă premierul Victor Ponta, adăugând că „toată lumea înțelege” că este o problemă politică.

La sfârșitul anului trecut, după ce președintele Traian Băsescu a anunțat că nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant și după ce transporatorii au anunțat că această creștere va fi inclusă în prețul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Victor Ponta a anunțat că negociază cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, și aplicarea acesteia doar la benzină.

Ulterior, după o discuție cu președintele Băsescu, premierul a anunțat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei și la benzină, nu doar la motorină, iar șeful statului a precizat că în aceste condiții poate promulga bugetul pe acest an.

Marți, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu poate renunța la introducerea accizei de 7 eurocenți la carburanți deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis și nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susține că acest punct de vedere i-a fost transmis și președintelui Traian Băsescu de Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană.

El a adăugat că este dreptul președintelui să decidă dacă, în aceste condiții, nu va semna din nou memorandumul cu FMI.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internațional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenți pe litru de carburanți, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

Joi, președintele Traian Băsescu a spus, la întâlnirea cu delegația FMI în România, că nu va susține introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

Președintele declara, pe 18 decembrie 2013, că își asumă explicarea, în ianuarie, în discuțiile cu FMI, a erorilor legate creșterea accizei la carburant.

La rândul său, premierul Ponta a afirmat de mai multe ori că, în mod normal, acciza de 7 eurocenți la carburanți va intra în vigoare de la 1 aprilie, pentru că nici măcar președintele Traian Băsescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei măsuri va fi analizat după primul semestru.