Băsescu, după ce Iohannis a refuzat propunerea PSD de premier: ”Trebuie găsită imediat o soluție”
”Respingerea de către Președintele României a propunerii pentru funcția de Prim Ministru nu trebuie să declanșeze o bătălie a orgoliilor. Dragnea și Președintele Iohannis au obligația să găsească imediat o soluție. Fac precizarea că, în noua nominalizare, ca de altfel și în noul guvern, nu au ce căuta oameni controlați de Serviciile Secrete. Nu este momentul unui război politic inutil între Dragnea și Iohannis. Trebuie scos din calcul orice element care ar viza suspendarea Președintelui”, a scris Băsescu pe Facebook.