Băsescu: „E esențial ca, în numele democrației, să se găsească soluții fiscale pentru presă”
„Cred că e esențial ca, în numele democrației, să se găsească soluții fiscale pentru mass-media, pentru presă. Sistemul fiscal, pe de o parte, dar și realitățile economice, fac ca presa să fie mult prea încorsetată de interesele patronilor de presă”, a spus Băsescu. El a arătat că un mediu fiscal favorabil presei reprezintă o soluție care ar duce la redobândirea indepedenței presei.
„Enunț acest lucru și nu voi inisista pe el, deși ca opozant s-ar putea să-mi fac o temă din acest lucru”, a spus Băsescu.
În context, președintele a susținut că România are nevoie de o reformă a sistemului de taxe. „Avem cea mai mare contribuție la buget din taxa pe forța de muncă, din TVA, din bani care sunt generați de cei care produc. Îmi permit să sugerez să se schimbe centru de greutate de pe intreprindere și cetățean pe proprietate. Taxele pe proprietate sunt prea mici și mult prea mari cele pe producție”, a spus el.