Prima pagină » Știri politice » Băsescu explică de ce nu l-a băgat în seamă pe Ponta la Carei

Băsescu explică de ce nu l-a băgat în seamă pe Ponta la Carei

Băsescu explică de ce nu l-a băgat în seamă pe Ponta la Carei
Băsescu explică de ce nu l-a băgat în seamă pe Ponta la Carei

La observația unui jurnalist referitoare la faptul că, sâmbătă, la manifestările de Ziua Armatei Române de la Carei, nu i-a salutat pe premier și pe ceilați membri ai Guvernului, președintele Traian Băsescu a replicat: „Doamnă, ce treabă aveam eu cu premierul ieri? Premierul era în calitate de președinte al unui partid. Protocolul de stat este foarte clar în ceea ce privește manifestările la care participă armata și președintele. Iar premierul, dacă vroia să fie băgat în seamă de președintele României, trebuia să nu se așeze cu partidul, trebuia să se așeze lângă șeful Statului Major al Armatei”.

La insistențele jurnaliștilor care au precizat că Victor Ponta era cu membri ai Guvernului, Traian Băsescu a spus din nou că premierul trebuia să stea lângă șeful Statului Major al Armatei.

„Eu, în calitate de comandant al Armatei, la o asemenea manifestare de Ziua Armatei nu mă duc lângă un civil care astăzi este, mâine nu este, ci mă duc lângă șeful Statului Major al Armatei care e comandanetul curent al Armatei”, a afirmat Traian Băsescu.

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, alături de mai mulți miniștri, au participat, sâmbătă, la Carei, la manifestările de Ziua Armatei Române, la sosirea la ceremonie președintele dând mâna doar cu reprezentanții Armatei, dar nu și cu premierul și cu membrii Guvernului.

La ceremoniile de la Carei organizate de Ziua Armatei au ajuns, sâmbătă, în jurul orei 11.00, premierul Victor Ponta, împreună cu mai mulți miniștri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Apărării, Mircea Dușa, ministrul de Externe, Titus Corlățean, Nicolae Bănicioiu.

Ulterior, la ceremonie, care a început la ora 11.00, a ajuns și președintele Traian Băsescu. Acesta a mers și a dat mâna cu autoritățile locale prezente și cu reprezentanții Armatei, care i-au prezentat onorul, dar nu și cu premierul Victor Ponta și cu membrii Guvernului.

Premierul Victor Ponta a spus, la finalul ceremoniei, că nu s-a întâlnit cu președintele, explicând că el a stat în altă parte și precizând că se bucură că nu a fost nimeni huiduit.

Întrebat cum a fost întâlnirea cu președintele Traian Băsescu la manifestările organizate la Carei de Ziua Armatei Române, premierul a spus că nu s-a întâlnit cu șeful statului.

„Nu m-am întâlnit cu dânsul (…) Domnia sa a stat într-un loc, noi am stat în partea cealaltă. Vreau însă să vă spun un lucru și vreau să le mulțumesc tuturor celor … locuitorilor simpli, nu vorbesc de instituții publice și militare, care au fost astăzi la Carei”, a spus Ponta.

Citește și