Prima pagină » Știri politice » Băsescu: Fuziunea cu UNPR este toxică pentru PMP

Băsescu: Fuziunea cu UNPR este toxică pentru PMP

Băsescu: Fuziunea cu UNPR este toxică pentru PMP
Traian Băsescu denunță fuziunea cu UNPR. „A început să fie toxică"

„Suntem înaintea congresului, și congresul ăsta să clarifice lucrurile în partid, nu să le încurce sau să le lase așa cum sunt – să băltească. Primul punct e care îl introduc acum în ordinea de zi este legat de propunerea pe care o fac ca la congres, să denunțăm fuziunea cu UNPR. Acest lucru are mai multe motive. În primul rând, cei cu care am vrut să facem fuziunea, pur și simplu, au sabotat o decizie în instanțe, printr-un număr enorm de cereri de intervenție. La fiecare termen, mai voiau cereri de intervenție, deși au votat în unanimitate fuziunea. În al doilea rând, avem mulți consilieri care n-au nicio treabă cu politica PMP-ului, ca să nu spun că avem și parlamentari care stau așa, să vadă ei cum basculează, la fel cum au și venit la noi, în preajma alegerilor. Ca atare, această fuziune începe să devină toxică pentru partid și eu o să vă propun să o ducem la congres, în vederea denunțării fuziunii”, a declarat Traian Băsescu la începutul ședinței Comitetului Executiv Național al PMP.

El a mai adăugat că un alt motiv îl reprezintă „situația contabilă a UNPR-ului, care este groaznică”.

„Dacă s-ar realiza fuziunea, dincolo de pretențiile pe care le avem toată ziua de la diverși domni care n-au inteles să se integreze în partid, mai preluăm și niște datorii uriașe”, a mai spus Băsescu.

Citește și