Băsescu îi cere Ecaterinei Andronescu o declarație că nu a plagiat
Președintele Traian Băsescu i-a transmis premierului Victor Ponta că ministrul desemnat pentru Educație, Ecaterina Andronescu, ar trebui, înainte de învestitură, să depună o declarație că nu a plagiat și să se asigure, totodată, că nu este în stare de incompatibilitate.
„Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de învestire, președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, că ar considera potrivit, ca, înainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu să depună, la Cabinetul Prim-Ministrului, o declarație pe proprie răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acțiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat și în lucrările științifice și în doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, președintele României, domnul Traian Băsescu, a mai transmis, în scrisoare, că ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu să asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, conform normelor legale în vigoare”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
VĂ RECOMANDĂM SĂ VEDEȚI ÎN GÂNDUL DE AZI ce subiecte au fost date la ROMÂNĂ în această dimineață la BAC 2012. Provocarea noastră: Ați mai fi în stare să le rezolvați? AVEȚI AICI LINK-ul către SUBIECTE. Aici veți găsi și BAREMUL de corectare pentru prima probă de la BACALAUREAT
Ceremonia de depunere a jurământului ca ministru al Educației este prograamată pentru astăzi, la ora 18.00.
Președintele a avut aceeași solicitare și în cazul ministrului Culturii, Puiu Hașotti. Acesta din urmă a depus o declarație la cabinetul lui Ponta și, chiar dacă documentul nu a ajuns la Palatul Cotroceni, șeful statului s-a declarat mulțumit.