Băsescu îi face o ofertă ministrului Turismului: Puneți un bou în loc de oaie, ați fi mai bine reprezentat
„Să râdem cu Ministrul Turismului. Ministrul Turismului s-ar gândi să schimbe brandul de țară pentru turism. Foarte bine, este oricând loc de mai bine. Problema este că ministrul ar vrea să fim reprezentați de Miorița, o baladă tristă, adică de o oaie sau eventual de cei trei ciobani care se omoară între ei. Sunt convins că, dacă în loc de oaie s-ar pune un bou, cu siguranță, ministrul ar fi foarte bine reprezentat”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
La scurt timp după apariția în presă a informației potrivit căreia brandul de țară pentru turism ar putea fi modificat, iar celebra frunză verde ar putea fi înlocuită cu o oaie, ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre, a dezmințit, pentru Mediafax, această informație.
„Este o temă falsă. Brandul nu poate fi schimbat până în 2020. Este vorba de un proiect cu fonduri europene”, a precizat, pentru Mediafax,, ministrul Turismului.
Reamintim că, într-un interviu acordat Mediafax, la scurt timp după preluarea mandatului, Mircea-Titus Dobre preciza: „Nu putem modifica nimic până în 2020. Vorbim despre acel logo reprezentat de imaginea unei frunze. A fost un proiect finanțat din fonduri UE și suntem obligați să nu modificăm nimic până în anul 2020″.