Băsescu îi răspunde lui Ponta: Interesul României este să negocieze. Dacă plecăm cu ideea de veto și îl și anunțăm, suntem în afara negocierilor. LIVE
La scurt timp după ce în guvern se parafase memorandumul care menținea varianta veto-ului în negocierile de la Bruxelles, de la Palatul Cotroceni, președintele Traian Băsescu a exclus această soluție, susținând că o astfel de poziție exclude România de la masa negocierilor.
„Interesul României este să negocieze. Dacă plecăm cu ideea de veto și îl și anunțăm, suntem în afara negocierilor”, a spus șeful statului. Băsescu a precizat că a început deja negocierile premergătoare Consiliului, printre cei vizați fiind chiar președintele CE, Herman van Rompuy, a cărui propunere de buget UE a fost calificată drept „inacceptabilă, inadmisibilă”.
„Discutăm de o situație de negociere extrem de complexă care nu poate fi lăsată pentru momentul prezenței la Bruxelles. Sunt într-un moment de corelare a pozițiilor”, a spus Băsescu.
Șeful statului a precizat că o singură dată a dat mandat pentru utilizarea dreptului de veto, când a fost vorba de începerea negocierilor cu Serbia. „O singură dată am dat mandat să se utilizeze un veto, dar nu l-am dus până în Consiliu. N-a fost cea mai plăcută experiență”, a comentat Băsescu.
În context, șeful statului a apreciat că poate negocia mult mai bine decât premierul Victor Ponta, susținând însă că l-ar ajuta dacă guvernul nu ar transmite mesaje divergente.
„Știu ce pot să fac din punct de vedere al capacității de negociere în interiorul UE și știu că am potențial mult mai bun decât Victor Ponta și pot servi interesele României mult mai bine decât ar putea să o facă premierul, din motive pe care nu insist să le enunț. Niciodată nu am să fug de exercitarea atribuțiilor pentru a-mi proteja pielea”, a declarat președintele.
Cât privește oferta pe care i-a făcut-o lui Victor Ponta de a merge la Consiliul Afaceri Generale, șeful statului a spus că iritarea premierului este nejustificată și, dacă el ar fi avut dreptul să participe, ar fi făcut-o.
„Dacă n-ar fi fost demagog, dacă ar fi crezut că poate rezolva ceva, primul ministru ar fi fost fost la Consiliul Afaceri Generale. Eu m-aș fi dus. Dacă aș fi avut dreptul, m-aș fi dus, pentru că această reuniune este pregătitoare. Având în vedere agitația, interesul manifestat, problema de viață și de moarte ce s-a făcut din participare, nu mi-ar fi căzut galoanele”, a spus Băsescu.
Citește și Băsescu:Nu se reia nicio finanțare; ar fi bine dacă de la Guvern ar pleca azi-mâine răspunsuri la CE
Gândul a transmis live text.
Cele mai importante declarații:
– Discutăm de o situație de negociere extrem de complexă care nu poate fi lăsată pentru momentul prezenței la Bruxelles. Sunt într-un moment de corelare a pozițiilor.
– Pentru PAC, în dezbaterea publică se discută de cifre, principalul meu obiectiv este să port discuția pe principii. Dacă principiile sunt respectate, vin și cifrele.
– În ceea ce privește coeziunea, s-au făcut niște propuneri legate de penalizarea României. Acest lucru nu se regăsește în regulamente și acest lucru l-am transmis tuturor factorilor.
-Se propune ca prefinanțările să fie 2% din contract. Eu am obținut pentru România să fie de 9%. Nu trebuie să negociezi întotdeauna pe cifre.
-Tot o inițiativă a mea a fost ca TVA să fie eligibil, cel puțin pe anumite proiecte.
– Sunt foarte multe lucruri care trebuie discutate și negociate în interiorul acestui summit. Mecanismul de formare a bugetului UE este destul de complicat și nu e un lucru precis stipulat ca obligație din punct de vedere al Tratatului.
– Acel buget lansat de președintele CE nu mai este subiect de discuție din cauza poziției donatorilor. Având în vedere acest lucru, președintele van Rompuy a luat decizia să pună statelor membre un buget pe masă. Propunerea președintelui Barroso a fost un buget 1033 miliarde de euro. Președintele Consiliului și-a asumat negocierea în continuare între statele membre pentru a ajunge la o concluzie. Noi am început această negociere.
– Lucrăm la această creare de alianțe de găsire de soluții la nivelul UE. Interesul României este să negocieze bugetul 2014-2020. Dacă plecăm cu ideea de veto și îl și anunțăm suntem în afara negocierilor. Nu ne mai caută nimeni.
-Interesul României este să negocieze. Forțarea înainte de Consiliu arată și incapacitatea de a-ți forma alianțe în Consiliu. România n-a fost niciodată în această situație.
-Ar fi state bucuroase să vadă un veto. Pe cei care spun că este bine să punem un veto îi rog să-și aducă aminte de aritmetica din clasele unu-patru și să facă socotelile. O singură dată am dat mandat să se utilizeze un veto, dar nu l-am dus până în Consiliu.
– Este un moment dificil, din punctul nostru de vedere, dar și din punctul de vedere al celorlalte state, pentru că nimeni nu este mulțumit de cum arată propunerea de buget lansată de președintele van Rompuy. Aș fi considerat că nu mi-aș fi făcut atribuțiunile constituționale dacă aș fi pasat răspunderea către primul-ministru, care nu poate avea decât o responsabilitate delegată. Știu ce pot să fac din punct de vedere al capacității de negociere în interiorul UE și știu că am potențial mult mai bun decât Victor Ponta și pot servi interesele României mult mai bine decât ar putea să o facă premierul, din motive pe care nu insist să le enunț Niciodată nu am să fug de exercitarea atribuțiilor pentru a-mi proteja pielea. Știu responsabilitatea uriașă pe care o am și mi-o asum. Am răspunderea constituțională să găsesc soluții negociate, să găsesc un compromis, să prevină situația de veto. Nu se poate merge pe această idee dacă ești responsabil.
– Semnalele divergente pot crea confuzie care poate fi în defavoarea noastră. Când se constată semnale divergente între premier și președinte, vor avea dubii.
– Dacă tot se întâlnește astăzi parlamentul mi-ar fi de mare ajutor rezolvarea restanțelor.
– Nu se reia finanțarea. Abia ieri a venit auditul pe POSDRU. Ar fi bine dacă guvernul ar trimite explicații pentru programele presuspendate pentru că nici până acum nu s-a primit un răspuns la Comisie de la Guvernul României.
– Nu e suficient ca președintele să fie credibil sau vechi. Dacă în spatele lui, regele e gol…
– Este o dezinformare ticăloasă că președintele are datorii la cei care l-au susținut în vară. Nu am datorii la nimeni. Nu l-au susținut pe Traian Băsescu, au susținut statul de drept.
– Dacă n-ar fi fost demagog, dacă ar fi crezut că poate rezolva ceva, primul ministru ar fi fost fost la Consiliul Afaceri Generale. Eu m-aș fi dus. Dacă aș fi avut dreptul, m-aș fi dus, pentru că această reuniune este pregătitoare. Având în vedere agitația, interesul manifestat, problema de viață și de moarte ce s-a făcut din participare nu mi-ar fi căzut galoanele.
– Vă confirm, propunerea lui van Rompuy este inacceptabilă, inadmisibilă. De aceea am început negocierile cu van Rompuy.
– Nu plec de la premisa că trebuie să utilizăm dreptul de veto. Obiectivul nostru e să avem un buget acum. estimez că situația socială la nivel european va deveni mai dificilă. Ar fi bine să evităm să ajungem cu bugetul anul viitor.
– Dacă nu se ajunge la un compromis, am pierde cel puțin 1 miliard de la agricultură, cam 15% din 20 de miliarde, sunt 3 miliarde de la coeziune, patru miliarde dintr-un foc.
Ieri, președintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, în care îl mandata să meargă marți la o importantă reuniune europeană la Bruxelles. Mai exact la Consiliul Afaceri Generale al UE , o reuniune la care nu mai vine niciun alt prim-ministru. Mai mult, scaunul pe care, la București, Băsescu i-l oferea duminică lui Ponta îi fusese rezervat, la Bruxelles, ministrului Afacerilor Europene, încă de vineri, a explicat pentru gândul Nikos Christodoulides, purtătorul de cuvânt al Președinției semestriale cipriote.