Prima pagină » Știri politice » Băsescu îi taie avântul lui Dragnea, în plin proces al negocierilor pe moțiunea de cenzură

Băsescu îi taie avântul lui Dragnea, în plin proces al negocierilor pe moțiunea de cenzură

Băsescu îi taie avântul lui Dragnea, în plin proces al negocierilor pe moțiunea de cenzură
Fostul șef de stat, Traian Băsescu, îi trasmite clar lui Liviu Dragnea, care duce în aceste zile ample negocieri pentru a-și asigura susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, că "PMP nu va susține o moțiune a PSD și că nu negociează acest lucru". În plus, Traian Băsescu a ținut să sublinieze că "nu a existat nicio solicitare oficială a PSD pentru discuții legate de moțiune" și că PMP nu intenționează să se implice "în niciun fel" în criza internă a PSD-ului.

„Deși în cursul zilei de ieri, PMP și-a făcut publică poziția prin care anunța că nu va susține nicio moțiune a PSD-ului, în cursul zilei de astăzi, mijloace mass-media au lansat informația că PMP ar negocia cu PSD, cu privire la moțiunea de cenzura a PSD ÎMPOTRIVA PROPRIULUI GUVERN. Facem din nou precizarea că PMP nu va susține o moțiune a PSD și că nu negociează acest lucru. De altfel, informăm că nu a existat nicio solicitare oficială a PSD pentru discuții legate de moțiune”, a scris, vineri, Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

În încheiere, Băsescu scrie că „prezenta criză este o criză internă a PSD-ului, generată de bătălia pentru putere între găștile din acest partid” și că PMP nu intenționează să se implice „în niciun fel în această afacere politică de casă”.

Între timp, lideri din PSD au demarat negocierile cu cei din UDMR pentru susținerea moțiunii de cenzură, confirmarea fiind făcută de către președintele PSD Olt, Paul Stănescu, potrivit Mediafax.

„Nu a fost o discuție concretă cu UDMR-ul, dar sigur că există negocieri, nu este un secret. Este o negociere și știți bine că UDMR-ul nu intră într-o alianță de guvernare până nu negociază niște lucruri. Sigur că vom discuta toate aceste aspecte. Dacă le putem accepta cererile, probabil că se va concretiza ceva”, a declarat Paul Stănescu.

În ceea ce privește susținerea Uniunii pentru moțiunea de cenzură de miercuri, Stănescu a declarat că vor suficiente voturi pentru schimbarea guvernului.

„Nu vine niciun partid la guvernare fără să negocieze. UDMR negociază foarte bine, atunci când e vorba să voteze ceva. Eu sunt convins că PSD, ALDE și minoritățile vor avea voturi pentru a trece moțiunea. N-am finalizat negocierile pentru moțiune, pentru că aceasta va fi miercuri. E destul timp”, a conchis liderul PSD Olt.

Reamintim că în conferința de presă susținută, joi, la Palatul Victoria, la câteva ore de la excluderea sa din PSD, premierul Sorin Grindeanu a continuat acuzațiile la adresa lui Liviu Dragnea, reproșându-i că încearcă să monopolizeze partidul și că îi modalitățile prin care conduce formațiunea sunt adevărate „execuții” publice.

„Până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească bine și să-și asume responsabilitatea acestei crize. După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez și eu. Vreau să va asigur pe toți că mă voi comporta în acești parametri, dar responsabilitatea numărul 1 stă pe umerii celui care a dus România în această situație, și anume Liviu Dragnea. (…) Varianta pe care mi-o doresc acum este ca Liviu Dragnea să-și asume acest eșec și să-și dea demisia. În secunda doi voi face același lucru. Cred că asta e varianta corectă”, i-a cerut Grindeanu șefului PSD.

Excluderea din PSD a premierului Sorin Grindeanu a fost adoptată, joi, în ședința CEx, cu unanimitate de voturi, iar coaliția de guvernare va depune, luni, moțiune de cenzură pentru a-l „scoate” pe Grindeanu din Palatul Victoria, ocupat în acest moment de „un grup ilegitim”, după cum declara Liviu Dragnea la finalul ședinței CEx. Liderul PSD a adăugat că nu și-a dorit să se ajungă într-o asemenea situație și că atât el, cât și colegii de partid sperau ca, după decizia de ieri, Grindeanu va înțelege că „astea sunt regulile democratice” și că trebuie să plece.

 

Autor

Citește și