Băsescu: Intrarea în zona Euro ar duce la „o coliziune din care România nu poate ieși pe picioare”. Replica lui Antonescu
Îndeplinirea criteriilor economice nu este suficientă pentru ca intrarea României în zona Euro să nu degenereze într-o „criză profundă”, consideră președintele Traian Băsescu. Marea vulnerabilitate pe care șeful statului a găsit-o este sistemul de stat care „generează pierderi și prin regii și printr-un aparat care apasă”.
„Întrebarea pe care mi-o pun ca om politic este dacă România este pregătită să intre în zona euro. Răspunsul mi-l dau țări ca Cipru, ca Slovenia, care au intrat de curând în zona euro și sunt acum în criză profundă. Nu este suficient să îndplinești criteriile. În România sectorul de stat este neperformant și ar duce la o coliziune din care România nu poate să iasă pe picioarele ei dacă intră în zona euro”, a spus Băsescu la centenarul Academiei de Studii Economice.
În opinia președintelui, „România aproape, aproape îndeplinește criteriile”, dar are nevoie de creșterea competitivității în sistemul de stat. Altfel, a susținut Băsescu, „nu vom fi. suficient de integrați pentru a putea fi acceptați în clubul care va avea două compartimente” la momentul revizuirii tratatelor UE.
Competențele lui Traian Băsescu de a formula opinii legate de econonomie a fost ironizată de președintele Senatului, Crin Antonescu, care a remarcat de la microfonul aulei ASE în care au fost invitați universitari, dar și miniștri, că „nivelul de competență după plecarea președintelui a mai scăzut un pic”.
Deși prezenți în aceeași aulă, Traian Băsescu și Crin Antonescu s-au ignorat reciproc, președintele evitând să îi salute inclusiv pe miniștrii Daniel Chițoiu, Varujan Vosganian și Remus Pricopie, dar și pe președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.