Băsescu: Justiția este incapabilă să se autoadministreze. Ministrul Justiției ar trebui sa ia măsuri de urgență
„Se pare că s-a ajuns la punctul la care justiția demonstrează că, deși are o legislație care o obligă la acest lucru, în fapt este incapabilă să se autoadministreze. Nu este posibil ca într-un sistem de justiție care trebuie să fie respectat să se întâmple atâtea lucruri contradictorii câte se întâmplă acum în interiorul sistemului”, a declarat președintele PMP, Traian Băsescu.
Ministrul Justiției și președintele CSM ar trebui sa ia „urgent” măsuri, a susținut Băsescu.
„De ce s-a ajuns aici? Din mai multe motive dar este clar pe de o parte setea de putere a unor magistrați, o sete irațională. Pe de altă parte, construcția de falsă glorie pentru unii magistrați, pe de altă parte faptul cã prin legislație nu am protejat judecătorii de abuzurile procurorilor”, a spus președintele PMP.
Băsescu a afirmat că așa cum mulți oameni politici simt abuzurile procurorilor și judecătorilor, la fel și judecătorii trăiesc „cu psihoza abuzurilor” pe care procurorii le pot face asupra lor.
„Și vă asigur că așa cum mulți oameni politici simt abuzurile procurorilor și judecătorilor împotriva lor, la fel sunt și judecători care simt sau trăiesc cu psihoza abuzurilor pe care în orice clipă le poate face un procuror asupra unui judecãtor”, a spus președintele PMP.