Băsescu l-a numit pe Iulian Buga ambasador în SUA
Diplomatul Iulian Buga este, oficial, noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii. Președintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul de acreditare a diplomatului la Washington, cu toate că, în urmă cu șase ani, îi respinsese nominalizarea pentru același post pentru care era propus la acea vreme de liberalul Adrian Cioroianu.
Numele lui Iulian Buga, fost secretar de stat în guvernarea Tăriceanu și ambasador la Dublin, a fost înaintat la Cotroceni de Ministerul de Externe încă din iunie, când președintele l-a acceptat, de principiu. Ulterior, deplomatul a primit avizul pozitiv al Parlamentului, acesta având însă doar un caracter consultativ. Potrivit cutumei, înainte de numire, se așteaptă și acordul statului în care se află ambasada.
Acreditarea lui Buga vine înainte ca vizita la Casa Albă a premierului Victor Ponta, negociată inițial de MAE pentru sfârșitul acestei luni sau începutul lunii noiembrie, să fie anunțată oficial.