Prima pagină » Știri politice » Băsescu l-a reclamat, prin e-mail, pe bărbatul care l-a scuipat în față

Băsescu l-a reclamat, prin e-mail, pe bărbatul care l-a scuipat în față

Băsescu l-a reclamat, prin e-mail, pe bărbatul care l-a scuipat în față
Preșdintele Traian Băsescu a depus plângere penală la Parchetul Tribunalului Constanța împotriva bărbatului care l-a scuipat sâmbătă, în timpul unei vizite în Portul Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preșdintele Traian Băsescu a depus plângere penală la Parchetul Tribunalului Constanța împotriva bărbatului care l-a scuipat sâmbătă, în timpul unei vizite în Portul Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Parchetului Tribunalului Constanța, documentul a fost depus prin e-mail duminică, bărbatul fiind cercetat, în prezent, și pentru ultraj.

Procurorii au luat dosarul de la Poliția Constanța, ancheta fiind făcută pentru infracțiunile de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Reprezentanții Parchetului Tribunalului Constanța spun că bărbatul va fi cercetat în continuare în stare de libertate.

Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, reținut după ce l-a scuipat pe Traian Băsescu, în Portul Constanța, a fost eliberat din arestul Poliției duminică noapte, el spunând la ieșire că regretă ceea ce a făcut. El a părăsit arestul Poliției Județene Constanța la expirarea ordonanței de reținere și după ce procurorii au schimbat încadrarea juridică în dosarul său, din ultraj și loviri și alte violențe, în tulburarea ordinii și liniștii publice și nu l-au mai dus în instanță cu propunere de arestare preventivă.

El le-a spus jurnaliștilor care l-au așteptat la ieșirea din arest că nu face parte din nicio formațiune politică.

Zglobiu l-a scuipat în față, de la o distanță foarte mică, pe președintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava școală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, sâmbătă, în dana de pasageri a Portului Constanța.

După incident, bărbatul a fost imobilizat de către ofițerii SPP, în timp ce șeful statului s-a șters cu mâna pe față, apoi a continuat să stea de vorbă cu câțiva oameni din mulțimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanța, după care s-a urcat în mașină și a plecat din port.

După ce a fost imobilizat de ofițerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceștia l-au dus la sediul Poliției Județene Constanța. El a fost audiat de polițiști și procurori timp de două ore, apoi a fost dus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Constanța, pentru o evaluare psihologică. După ce a fost evaluat de medici, Adrian Zglobiu a mers din nou la audieri, la Parchetul Tribunalului Constanța.

Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, la ieșirea de la Parchet, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliștilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, „cântate pentru Băsescu”. „După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, spunea constănțeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: „Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.

Bărbatul a fost reținut de procurori în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru ultraj, loviri și alte violențe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Conform legii, pedeapsa pentru această infracțiune este amendă dictată de judecător sau închisoare de până la cinci ani.

Președintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, în Portul Constanța, la ceremonia de întoarcere a navei școală „Mircea” din voiajul anual de instrucție. Șeful statului a înmânat echipajului navei școală „Mircea” Ordinul „Virtutea Maritimă” – în grad de Ofițer, cu însemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar după ceremonie a făcut o vizită la bordul navei. (Cătălin Legănel)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști