Băsescu, la întâlnirea cu ambasadorii UE: SUA vor „angajamentul ferm al României” pentru un stat de drept înainte de a-și continua investițiile
România își păstrează pozițiile în politica externă și de securitate în „anul crucial 2014”, pe linia parteneriatului strategic cu SUA, ca membru NATO și UE, a susținut președintele Traian Băsescu la întâlnirea anuală cu ambasadorii UE de la Palatul Cotroceni. „Ne menținerm pe direcția consilidării parteneriatului startegic cu SUA, a rolului NATO în regiune și a continuării integrării în UE”, a fost mesajul lui Băsescu, la o zi după ce avertiza public că România ar fi „pe marginea prăpastiei” din punct de vedere al credibilității.
În acest context, vorbind despre baza de la Deveselu și despre investițiile americane în România, șeful statului a susținut că a primit explicit de la Victoria Nuland, emisarul Guvernului SUA, mesajul că americanuu nu vor continua investițiile dacă nu au garanția independenței justiției și a consolidării statului de drept. „Este imposibil ca aceste obiective să fie atinse în afara menținerii angajamentului ferm al României pentru consolidarea statului de drept, a independenței justiției și a statului de drept”, a „tradus” Băsescu mesajul SUA.
„Cetățenii români devin victime ale unor abordări naționaliste din unele state membre”
Pe de altă parte, președintele a anunțat că România nu ar mai fi dispusă să accepte „condiționări legate de MCV” în decizia legată de aderarea la Spațiul Schengen.”România a acceptat un timp aceste condiționări, dar este timpul să ne apropiem de un capăt, pentru că, la fel ca liberalizarea pieței muncii la nivelul UE, și accesul în spațiul Schengen este un element puternic de integrare în UE”, a spus Băsescu.
Președintele a reclamat, fără a le nominaliza explicit, și campaniile antiromânești din Marea Britanie, etichetându-le drept discriminatorii. „România a aderat la o UE pe care dorim în continuare să o dezvoltăm. Pe de altă parte, cetățenii români devin victime ale unor abordări naționaliste din unele state membre. Suntem îngrijorați de modul în care a fost și este gândită întâmpinarea restricțiilor de muncă. Unele state membre au luat măsuri care fac diferențieri. E o intoarcere către naționalism, ceea ce poate fi îngrijorător pentru UE”, a susținut președintele, în opinia căruia alegerile europarlamentare din acest an „pot duce la întărirea unor formațiuni naționaliste”.
Independența Kosovo: UE trebuie să rămână neutră
România rămâne un susținător ferm al politicii de extindere a Uniunii Europene în Balcanii de Vest, le-a mai spus șeful statului ambasadorilor, lăudând progresele Serbiei, mai ales în dialogul cu Priștina. „Se știe că România acordă o ateție deosebită respectării drepturilor minorităților naționale. Vom urmări cu atenție implementarea angajamentelor asumate de Belgrad”, a spus Traian Băsescu, care nu a pierdut ocazia de a-și reafirma poziția față de statutul Kosovo.
„În continuare, România reiterează importanța menținerii abordării neutre a Uniunii Europene față de statutul Kosovo. Din perspectiva noastră, rezultatul trebuie să aibă un caracter exclusiv comunitar și să mențină abordarea neutră a UE față de statutul Kosovo. Susținem avansarea perspectivei europene a Albaniei și sperăm să obțină statutul de candidat în iulie 2014″, a continuat președintele.
Despre situația din Orientul Mijlociu: „Trebuie să respectăm dorința palestinienilor de a avea un stat recunoscut”
Vorbind despre eforturile de pace în Orientul Mijlociu, președintele Băsescu a reiterat susținerea României față de demersurile Secretarului de Stat american, John Kerry, în această regiune, „pentru o pace durabilă pe principiul celor două state, cu garantarea securității statului Israel”. „România are pe teritoriul Israelului jumătate de milion de vorbitori de limbă română. Trebuie să respectăm dorința și palestinienilor de a avea un stat recunoscut, și îngrijorările israelienilor față de securitate„, a spus președintele.
Băsescu, marți: „România se află pe marginea prăpastiei”
Singurul oficial guvernamental prezent la întâlnire este ministrul de Externe, Titus Corlățean. Mâine, Traian Băsescu merge la Bruxelles, la o discuție cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy.
Marți, la trei zile de la vizita Victoriei Nuland în România, președintele Traian Băsescu a ieșit public pentru a „traduce” mesajul transmis de emisarul lui Obama în România. În formulare prezidențială: România se află pe marginea prăpastiei, riscă să fie izolată, partenerii săi punând sub semnul întrebării statul de drept, șubrezit de actuala majoritate USL în frunte cu Victor Ponta și Crin Antonescu, prin atacurile susținute la adresa justiției.
„Vreau să vă dau mesajul corect, care trebuie să-i îngrijoreze pe români și, în egală măsură pe politicieni. (Victoria Nuland) nu a venit în calitate de turist, calitatea sa a fost de emisar al guvernului Statelor Unite. Mesajul foarte serios a fost legat de statul de drept din România care este pus sub semnul întrebării începând din vara lui 2012. Actuala putere a demonstrat că nici prin cap nu-i trece să revină la un comportament care să întărească statul de drept. Comportamentul a fost de șubrezire a statului de drept. Acesta este motivul pentru care Guvernul SUA a trimis un emisar la București”, a spus Băsescu.