Băsescu le răspunde lui Ponta și Antonescu: „Nu e scandal și mahalagism, e o obligație”
Înainte de a pleca la Bratislava pentru două zile, președintele Traian Băsescu a dat o replică criticilor venite dinspre liderii USL, Victor Ponta Crin Antonescu în legătură cu repetarea referendumului pentru Parlament uninominal cu 300 de membri.
„Obiecțiile mele au fsot etichetate de liderii USL ca fiind scandal și mahalagism. Sper ca dezbaterea publică să nu continue în acești termeni. Discuția despre democrație nu este scandal, este obligația parlamentarilor. Referendumul din 2009 trebuie aplicat”, a spus șeful statului.
Noua tactică a președintelui a fost, de altfel, „invitația la un dialog civilizat” pe această temă. „Românii trebuie să știe ce li se pregătește și dacă votul lor validat în 2009 are valoare pentru majoritatea parlamentară sau nu. Eu cred că trebuie să aibă: altfel nu mai putem vorbi de stat de drept”, a comentat Băsescu pe aeroportul Otopeni.