Băsescu: „Lui Cioloș îi duduie economia în cap în an electoral. Nu veți mai găsi alt Boc Emil”
„Lui Dacian Cioloș nu i-a fost prea greu să facă rectificarea bugetară. Socoteala este simplă, zero absorbție fonduri europene, zero proiecte aprobate pe programul de 300 miliarde al lui Juncker, zero proiecte de autostrăzi sau căi ferate modernizate, zero proiecte de regularizări de rîuri pentru a diminua riscul de inundații, zero programe de refacere a sistemului de irigații, zero programe masive de reîmpădurire și multe alte zerouri în zone ale economiei care sunt esențiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre România și țările avansate ale Europei. Altfel spus, totul pentru consum, totul pentru voturi, totul pentru victorie…în alegeri”, a scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook.
Fostul președinte a arătat că ipoteza creșterii economice sustenabile pe care o „debitează” ministrul Finanțelor, Anca Dragu, nu poate să păcălească pe nimeni și că, în condițiile date, s-a dovedit că tehnocrații nu au făcut mai multe pentru țară decât au reușit cei din guvernele politice anterioare, pentru că premierului Cioloș „îi duduie economia în cap în an electoral”.
„Pur și simplu, tehnocrații nu au reușit să facă nimic mai mult pentru dezvoltarea țării și reducerea decalajelor față de țările bogate decât au făcut nevolnicii Tăriceanu și Ponta, adică stimularea creșterii consumului în detrimentul dezvoltării țării. Și lui Cioloș, ca și lui Tăriceanu, îi duduie economia în cap în an electoral. Și Cioloș, ca și Ponta/Tăriceanu, a preferat să utilizeze bugetul de stat ca pe o pușculiță personală pentru voturi. Deosebirea este doar aceea că Cioloș, șlefuit prin cabinetele de la Bruxelles, i-a păcălit pe români mai cu ștaif”, a mai scris Băsescu.
Liderul PMP a simțit nevoia să-i avertizeze pe români că nu vor mai găsi un alt Emil Boc, politician care atunci când a fost nevoie s-a pus pe el pe locul al doilea pentru binele țării: „Atenție la ‘supraîncălzirea’ economiei, atenție la deficitul de cont curent, pentru că nu veți mai găsi printre politicieni un alt Boc Emil care să scoată țara și pe voi din necaz, sacrificându-și partidul și pe el însuși”, a concluzionat fostul șef de stat.