Băsescu, mai ușor de demis

Publicat: 26 06. 2012, 13:05
Actualizat: 26 06. 2012, 14:04

După ce săptămâna trecută, deputații juriști au făcut mai ușoară procedura de suspendare, astăzi senatorii din Comisia Juridică au schimbat regulile demiterii președintelui. Mai exact, este vorba de avizarea favorabilă a unei propuneri legislative a useliștilor Georgică Severin și Cornel Piepte, potrivit căruia, după suspendare, șeful statului poate fi demis la referendum cu votul a jumătate plus unu dintre românii care merg la urne.

Președintele Comisiei juridice, Toni Greblă (PSD), a declarat că inițiativa a întrunit acordul majorității membrilor comisiei, fiind realizată o „reparație” a Legii referendumului. „Am revenit la forma inițială a legii, astfel încât demiterea poate fi aprobată cu majoritatea voturilor valabil exprimate, spre deosebire de forma actuală în care este nevoie de votul majorității alegătorilor”, a explicat Greblă.

Cu toate acestea, adoptarea unei astfel de reglementări aduce legea referendumului la forma în care a fost modificată în 2007 când Traian Băsescu a fost suspendat de parlament. Atunci majoritatea PNL-PSD-UDMR a impus schimbarea legii care prevedea că șeful statului poate fi demis cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale, în sensul că demiterea se decide prin votul a jumătate plu unu dintre cei care merg la vot.

Modificarea a fost atacată la Curtea Constituțională, mai ales că fusese operată după ce procedura de suspendare a președintelui fusese începută. Cu toate acestea, magistrații au decis că se aplică la referendumul care viza demiterea lui Băsescu.

În aprilie acest an, parlamentarii au amendat o ordonanță a guvernului din 2009, stabilind că demisterea președintelui se poate face doar cu jumătate plus unu din voturile alegătorilor înscriși în listele electorale. Astfel, procedura este aproape imposibilă, în condițiile în care pentru demitere ar fi nevoie de peste 9 milioane de voturi.

Inițiativa adoptată astăzi de senatorii juriști trebuie să primească votul plenului, după care va fi transmisă Camerei Deputaților, decizională în acest caz.

Andi Manciu, andi.manciu@mediafax.ro