Băsescu: Noul Guvern al României va susține, fără echivoc, aderarea Republicii Moldova la UE
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că poate garanta că noul Guvern al României va susține fără echivoc procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, deoarece acesta reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României.
„Aici vă pot da un răspuns ferm și fără echivoc: nu există guvern al României, indiferent ce structură politică are, care să nu susțină trei lucruri fundamentale în politica externă: România în NATO, România în UE, relația strategică România-Republica Moldova. Aceștia sunt trei piloni de politică externă fundamentală pentru România și sunt piloni recunoscuți pentru toate partidele, indiferent de culoarea lor politică. Niciun risc, indiferent de ce Guvern se instalează la București”, a spus Băsescu în conferința comună de presă cu președintele moldovean Nicolae Timofti.
Băsescu a răspuns unei întrebări a jurnaliștilor moldoveni referitoare la politica noului guvern de la București în privința procesului de integrare al țării vecine la UE.
De asemenea, Timofti și-a exprimat și el încrederea că România va menține atitudinea de „susținere semnificativă pentru aderarea la UE a Republici Moldova, indifent de orientarea politică a guvernării”.