Băsescu: Nu am stenogramele, dar confirm faptul că bugetul propus de Van Rompuy este inadmisibil

Publicat: 20 11. 2012, 15:30
Actualizat: 27 09. 2018, 19:56
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că nu are stenogramele discuției cu premierul Victor Ponta privind participarea la Consiliul European, dar a confirmat faptul că în discuția avută cu acesta a susținut ideea că propunerea de buget făcută de Herman Van Rompuy este "inadmisibilă".

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că nu are stenogramele discuției cu premierul Victor Ponta privind participarea la Consiliul European, dar a confirmat faptul că în discuția avută cu acesta a susținut ideea că propunerea de buget făcută de Herman Van Rompuy este „inadmisibilă”.

Băsescu a fost întrebat dacă ar fi de acord să dea publicității stenogramele discuției cu Victor Ponta, despre care premierul susținea că vor confirma faptul că șeful statului nu susține proiectul de buget propus de Van Rompuy.

„Și acum o cataloghez la fel. Vă pot spune că discuția a avut loc în birou și în birou la mine nu se înregistrează. Nu am stenogramele acestei discuții, dar vă confirm. Propunerea este inacceptabilă … inadmisibilă. De aceea spun «să negociem», de aceea am început negocierile chiar cu președintele Van Rompuy”, a răspuns Băsescu.

Premierul Victor Ponta a comentat, luni, faptul că președintele Traian Băsescu se opune utilizării dreptului de veto de către România în Consiliu, el întrebând, retoric, ce soluție are șeful statului care să fie mai inteligentă decât cea exprimată de premierii Cameron și Rajoy.

„Dar ce altă soluție inteligentă are domnul Băsescu, atât timp cât au declarat că propunerea domnului Van Rompuy este inacceptabilă și va fi blocată prin veto atât primul ministrul al Marii Britanii cât și alți prim-miniștri, ultimul care a făcut-o ieri este primul-ministru Mariano Rajoy, al Spaniei. Deci, ce idee inteligentă, mai inteligentă decât alți prim-miniștri are domnul Băsescu?”, a spus Ponta.

Premierul a arătat că Traian Băsescu are de ales la Consiliul European între a se bate pentru România și a se bate pentru scaunul lui.

„Asta trebuie să facă joi, iar poziția Guvernului este să se bată pentru România, nu pentru scaunul lui”, a spus Ponta.

El a precizat că în discuția pe care a avut-o săptămâna trecută cu președintele Traian Băsescu a discutat despre poziția României, stabilind, de comun acord, că varianta de buget exprimată de Van Rompuy este „inacceptabilă” pentru România.

„Săptămâna trecută s-a discutat, a spus și domnia sa, acum sper să-și amintească sau să scoată stenogramele, că propunerea domnului Van Rompuy este inacceptabilă pentru România. Inacceptabilă, ce înseamnă, ca să traducem să înțeleagă și domnul Băsescu? Înseamnă că folosești instrumentul prevăzut de Tratat și folosit de România în primăvară, când a fost vorba de Serbia”, a spus Ponta.