Băsescu: „Nu mergeți să validați referendumul celor 256 care vor să ascundă lovitura de stat sub votul românilor”. Antonescu: „Băsescu, ori tu, ori eu”

Publicat: 26 07. 2012, 21:32
Actualizat: 27 07. 2012, 15:56

Mesaje de forță pe ultima sută de metri a campaniei pentru referendumul de demitere a președintelui. Traian Băsescu le-a transmis susținătorilor săi să nu meargă la vot. „Nu mergeți să validați referendumul celor 256 care vor să ascundă lovitura de stat sub votul românilor„, a spus Băsescu, la mitingul organizat PDL organizat în Piața Revoluției.

De la Romexpo, Crin Antonescu a ridicat miza în fața susținătorilor USL, susținând că se va retrage din viața politică dacă Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni. „Mă țin de cuvânt: Traian Băsescu nu am pus pariu cu tine. Am pus rămășag cu mine și onoarea mea: ori tu, ori eu. Nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi 9 milioane de români în lumină, în picioare„, a spus Antonescu.

USL și PDL au încheiat campania pentru referendum cu câte un miting de amploare în București. Susținătorii USL s-au strâns la Romexpo. Pedeliștii s-au adunat în Piața Revoluției. Pentru ca referendumul din 29 iulie să fie valid, USL trebuie să mobilizeze la vot 9,1 milioane de persoane. Președintele este considerat demis dacă jumătate plus unu din cele 9,1 milioane votează pentru demitere.

MITING USL LA ROMEXPO

MITING PROBĂSESCU ÎN PIAȚA REVOLUȚIEI

UPDATE 21:16 MITING USL. Atmosfera și discursurile de la Romexpo.

 

UPDATE 20:57 MITING PDL Discursul lui Mihai Răzvan Ungureanu.

 

UPDATE 20:20 MITING USL. Crin Antonescu susține un discurs: „Toți cei care au profitat de pe urma regimului Băsescu să stea acasă. Să vină la vot românii cinstiți”. „Mă țin de cuvânt: Traian Băsescu nu am pus pariu cu tine. Am pus rămășag cu mine și onoarea mea: ori tu, ori eu. Nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi 9 milioane de români în lumină, în picioare

 

UPDATE 20:16 MITING USL Sorin Oprescu: „Duminică, pe 29 iulie, este și ziua imnului național, întâmplător și referendumul de demitere al președintelui. Este bine să ne gândim la versurile imnului: «Deșteaptă-te, române!». Pe 10 iunie ați votat din dragoste pentru București, în 29 iulie votați din dragoste pentru România

UPDATE 20:12 MITING PDL. Traian Băsescu: „Nu mergeți să validați referendumul celor 256 care vor să ascundă lovitura de stat sub votul românilor”

UPDATE 20:06 Traian Băsescu prezintă documentul pe care gândul l-a prezentat astăzi, reprezentând înțelegerea USL cu societatea civilă. CITEȘTE AICI

UPDATE 20:02 Campania pentru referendum și discursul președintelui suspendat este comentat la GÂNDUL LIVE de Cristian Tudor Popescu și Claudiu Pândaru. URMĂREȘTE DEZBATEREA AICI

UPDATE 20:00 MITING PDL. Președintele Traian Băsescu susține un dicurs.