Băsescu, pe Facebook: Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Mariana Rarinca

Băsescu, pe Facebook: Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Mariana Rarinca
Publicat: 28/05/2015, 18:25

„Cred că justiția a ajuns la un moment de cumpănă. Cu siguranță nu voi fi cel care să dea cu pietre în justiția de astăzi, care s-a construit cu greu și, cel puțin în ce mă privește, cu costuri politice mari, pentru că am apărat-o public și atunci când nu merita apărată. Din păcate, în ultimele șase luni, setea de putere și goana bezmetică după imagine a câtorva lideri din justiție, secondați de generali SRI cu capacitate ridicată de presiune și șantaj, au generat derapaje care pot fi cu greu acceptate. În plus, pentru a avea imaginea completă, trebuie spus că CSM-ul a ajuns o măciucă agresivă ce se aplică peste gură oricui incearcă să facă observații sau aprecieri negative la adresa justiției”, susține fostul președinte, într-o postare pe Facebook intitulată „Miza lui Tăriceanu și Ponta este controlul justiției și nu Doamna Mariana Rarinca”.

Fostul președinte spune că nu-i „trece prin cap” să ceară demisia Liviei Stanciu și a Codruței Koveși sau a lui Florian Coldea. „Acesta este obiectivul PSD pentru a-și putea instala în aceste funcții oameni obedienți de talia lui Nițu și Sutiman de la Parchetul General. Justiția chiar ar ajunge din nou o anexă a socialiștilor, așa cum era pe vremea lui Adrian Năstase. Nu voi profita nici de nefericirea doamnei Mariana Rarinca pentru a cere demisii, dar mă înclin cu respect în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București care au achitat-o”, a adăugat el.

Traian Băsescu face în continuare o enumerare a ceea ce el consideră „adevăruri ce nu pot fi contestate” și care ar trebui dezbătute public.

„1.Unii procurori introduc în cererile de arestare preventivă și în rechizitorii acuzații nesusținute de probe și elimină probele favorabile inculpatului, inducând în eroare judecătorii; 2.Pentru a-și atinge scopul arestării preventive, procurorii transferă selectiv către presă documente și informații din dosare aflate în anchetă, creând o uriașă presiune publică; 3.Judecătorii sunt adesea timorați de presiunea publică exercitată de televiziuni și procurori, aprobând cu ușurință arestul preventiv pentru oameni care sunt departe de a fi un pericol public sau de a avea posibilitatea să distrugă probe; 4. Prin publicitate excesivă controlată de procurori și arestările preventive aprobate cu ușurință de către judecători, se ignoră drepturi fundamentale ale omului cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la libertate de exprimare, dreptul la imagine; 5. Denunțuri tardive sunt încadrate de unii procurori în categoria denunțurilor inițiale, permițând unor protejați să scape și cu banii furați, și fără pedeapsă penală. Măcar banii ar trebui recuperați; 6. Sunt cazuri în care delațiunea este luată cu bună știință drept denunț și utilizată ca probă, ducând la inculparea și arestarea preventivă, fără probe care să genereze suspiciunea rezonabilă; 7. În timp ce prin acțiunea incorectă a procurorilor care transmit presei informații selectate din dosare, inculpații sunt pur și simplu zdrobiți pe imagine, orice încercare a inculpatului de a se apăra public este considerată un grav atac la desfășurarea anchetei; 8. Utilizarea ca probă a rapoartelor tehnice făcute de salariați ai DNA și nu de experți independenți autorizați ai MJ; 9. Utilizarea de experți independenți controlați de procurorii de caz; 10. Procurori care lucrează în dosare sub controlul ofițerilor SRI și care îndreaptă forțat ancheta spre concluziile sugerate de SRI fără a putea demonstra prin probatoriu cele susținute împotriva inculpaților”, susține Băsescu.

Fostul președinte mai scrie că „este adevărat că justiția, în ansamblul ei, a făcut progrese majore față de anul 2004, dar a încerca să acreditezi ideea că a ajuns la perfecțiune este o mare minciună”.

„Revenind la ceea ce astăzi este pe agendă, o spun foarte clar: a intra în jocul lui Tăriceanu, care cere demisii și demiteri la vârful justiției, înseamnă atingerea obiectivului major al lui Voiculescu, Ponta și Antonescu din vara lui 2012, acela ca PSD și acoliții să dobândească controlul justiției. Problema este dacă Inspecția Judiciară și CSM-ul vor intra în jocul tandemului Ponta – Tăriceanu. Cazul doamnei Mariana Rarinca este, în opinia mea, mult mai complicat decât pare, dar cu semnificații limpezi pentru riscurile arestului preventiv utilizat ca mijloc de a închide gura unui justițiabil incomod sau pentru a-i diminua șansele la apărare, iar apariția imediată a unor indivizi gata să denigreze judecătorii care au achitat-o nu arată decât capacitatea de dezinformare a unora”, mai susține Băsescu.

Fostul președinte adaugă că, altfel, rămâne „un adversar neîmpăcat al arestărilor preventive inutile”. „Consider că ele îngrădesc dreptul la apărare, sunt umilitoare pentru cei cărora li se aplică fără probe care să ducă la indicii rezonabile, fie ei oameni de rând sau persoane publice”, notează el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale