Prima pagină » Știri politice » Băsescu, propunerea cu care surprinde pe toată lumea: Tăriceanu, președinte la PNL

Băsescu, propunerea cu care surprinde pe toată lumea: Tăriceanu, președinte la PNL

Băsescu, propunerea cu care surprinde pe toată lumea: Tăriceanu, președinte la PNL
Mai multe pe gandul.info

„Nu am obiectivul acesta să devin președinte PNL. Categoric nu. Tăriceanu poate fi președinte la PNL. El are o cotă mare de încredere. Niciun lider de acolo nu e la nivelul lui de încredere, (…) circa 40%”, a spus Traian Băsescu la RTv.

El a susținut că în PNL este o asemenea criză încât nu exclude posibilitatea ca PNL să aibă negocieri cu ALDE și să-l aducă pe Tăriceanu președinte al partidului după o fuziune. Totodată, el nu a exclus nici un guvern PSD-PNL.

Băsescu a subliniat că nu este neapărat un aliat al lui Iohannis, care pentru el rămâne ”premierul de la Grivco”, dar că vrea consolidarea dreptei.

Fostul șef de stat a prognozat că Liviu Dragnea va renunța la funcția de premier.

”Eu îl cunosc pe Dragnea, își va lua măsuri să-și prezerve puterea în partid și va renunța”, a concluzionat Băsescu.

ALDE a admis, miercuri, într-un comunicat remis presei, că până în acest moment nu a purtat discuții cu PSD pentru a stabili propunerea comună de premier, în condițiile în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va discuta cu ALDE la începutul acestei săptămâni – luni sau marți.

”Propunerea de prim-ministru pe care Alianța Liberalilor și Democraților o va sprijini în cadrul consultărilor cu Președintele României, după validarea mandatelor parlamentarilor, va fi stabilită după discuția cu Partidul Social Democrat”, se menționează în comunicatul citat, care este o reacție la scenariile privind o eventuală colaborare ALDE-PNL.

Citește și