Prima pagină » Știri politice » Băsescu, reacție după propaganda difuzată de ruși: ”Ce aflăm noi? Că România a devenit o țintă”

Băsescu, reacție după propaganda difuzată de ruși: ”Ce aflăm noi? Că România a devenit o țintă”

Băsescu, reacție după propaganda difuzată de ruși: ''Ce aflăm noi? Că România a devenit o țintă''
Este o dezinformare a Federației Ruse, un material de propagandă prin care Rusia vrea să ne descurajeze, spune Traian Băsescu despre documentarul "Capcana Europeană", difuzat de postul public de televiziune din Rusia. Fostul șef al statului susține că rușii sunt cu ochii pe noi de vreun an și jumătate, iar scutul de la Deveselu nu a fost niciodată pe placul Moscovei.

Interviul cu Traian Băsescu preluat de documentarul „Capcana Europeană” a fost acordat jurnaliștilor ruși acum șase luni. Fostul șef al statului susține că cele mai multe fragmente din film au fost extrase din context. Fostul președinte precizează că el niciodată nu a revendicat 70 de tone de aur, ci 98, atât cât a fost predat Moscovei înainte de primul Război Mondial.

În comentariul lor, ziariștii ruși dezinformează, susține Traian Băsescu, care a punctat că propaganda rusă ne vizeaza în mod direct de mai bine de un an.

Traian  Băsescu: „Ce aflăm noi de la ruși? Că fostul președinte al României este pro-nazist, o minciună sfruntată. Eu vorbesc de drepturile legitime ale României când armata română a trecut Prutul. Ce mai aflăm noi de la ruși? Că am devenit mai săraci de când suntem în UE și în NATO. Ce mai aflăm chiar prin gura lui Vladimir Putin? Aflăm că România a devenit țintă. Toate, niște minciuni ordinare. Spre exemplu, legat de ultima. România a devenit țintă de a doua zi de când a intrat în NATO.”

Cât despre scutul de la Deveselu, Traian Băsescu susține că el diminuează capacitatea Rusiei de a lovi un stat membru NATO. Propaganda moscovită este un alt tip de război inventat de ruși, iar „omuleții verzi”, susține fostul președinte, nu sunt doar la Moscova.

Traian Băsescu:  „Vă rog să mă credeți că orice om care analizează cu atenție, nu poate să nu se întrebe: a început un război hibrid împotriva României? Este un semn de întrebare care trebuie pus.”

Despre propaganda Rusiei vorbesc și localnicii din Deveselu. Jurnaliștii ruși îi prezintă ca locuitori ai unei țări din lumea a treia, dar ei au văzut de la o săptămâna la alta cum s-au schimbat lucrurile în bine în orașul lor.

Ministerul român de Externe se declară „surprins” de ceea ce numește „alegațiile” din documentarul „Capcana Europeană”. Afirmă că acesta reflectă „o imagine trunchiată și tendențioasă”, în condițiile în care aspectele izolate menționate nu sunt reprezentative pentru realitățile românești.

Rossia 1, un canal oficial de televiziune cu acoperire națională, a ratat șansa de a informa obiectiv și corect opinia publică – afirmă ministerul de Externe, în precizările transmise Știrilor TVR.

Autor