Prima pagină » Știri politice » Băsescu respinge Legea de degrevare a instanțelor, cerând ca Senatul să fie Cameră decizională

Băsescu respinge Legea de degrevare a instanțelor, cerând ca Senatul să fie Cameră decizională

Președintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind degrevarea instanțelor judecătorești, menționând că Senatul a fost prima Cameră sesizată, ceea ce este contrar Constituției pentru astfel de legi, el cerând ca la reexaminare Senatul să fie Cameră decizională.

„Legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Procedura de adoptare a acestei legi de către autoritatea legislativă contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în Titlul III, Capitolul I, Secțiunea a 3-a «Legiferarea»”, se arată în cererea de reexaminare trimisă de președintele Traian Băsescu președintelui Senatului.

Șeful statului menționează că Legea trimisă spre promulgare stabilește norme de competență de judecată ce conduc la degrevarea instanțelor judecătorești și la o mai bună funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Așadar, reglementările privind organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești trebuiau să fie adoptate cu respectarea principiului specializării Camerelor. În acest caz, conform Articolului 73 alin. (3) lit. l) coroborat cu Articolul 75 alin. (1) din Constituția României, legea transmisă spre promulgare, ce privește organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, este de competența Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată. Contrar dispozițiilor constituționale în materie de partajare de competență a Camerelor, prima Cameră sesizată în procedura de dezbatere și adoptare a legii a fost Senatul. Stabilirea prin legea fundamentală a ordinii de sesizare a Camerelor, în acest caz este relevantă, nu doar prin prisma succesiunii a două dezbateri, prima în Camera de reflecție și a doua în Camera decizională, ci și prin cea a acordării votului definitiv. La data de 15 octombrie 2012, Senatul a respins propunerea legislativă. Or, în situația în care succesiunea dezbaterilor s-ar fi desfășurat în ordinea stabilită de Constituție, legea ar fi trebuit considerată respinsă în baza acestui vot”, scrie președintele.

Traian Băsescu amintește că în cea de a doua Cameră sesizată, Legea a suferit modificări, cu ocazia dezbaterilor în Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților fiind introduse amendamente care se referă la contenciosul administrativ.

„Astfel, prin modificările aduse, Camera Deputaților a extins obiectul de reglementare al legii, legiferând și în domeniul competenței de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale, județene sau centrale. Acest aspect reprezintă o modificare semnificativă a legii, ce nu a fost pusă în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Procedând în acest mod Camera Deputaților a fost singura Cameră care a legiferat, ceea ce contravine principiului constituțional al bicameralismului, consacrat de Articolul 61 alin. (2), precum și dispozițiilor Articolului 75 alin. (5) din Constituția României, potrivit căruia în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei camere, legea se întoarce, numai în ceea ce privește prevederea respectivă, la Camera care a luat în discuție legea în cadrul primei dezbateri, care, în temeiul competenței sale decizionale, decide definitiv”, scrie președintele.

„Având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în sensul reluării procedurii de adoptare cu respectarea principiului bicameralismului și a dispozițiilor constituționale referitoare la competențele stabilite pentru cele două Camere”, se mai arată în cerere.

Citește și