Prima pagină » Știri politice » Băsescu se întoarce în Piață: „Îi voi chema pe români să se apere în stradă de acciza lui Ponta”. Mesajul către Isărescu: „BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt”

Băsescu se întoarce în Piață: „Îi voi chema pe români să se apere în stradă de acciza lui Ponta”. Mesajul către Isărescu: „BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt”

Băsescu se întoarce în Piață: „Îi voi chema pe români să se apere în stradă de acciza lui Ponta
Președintele anunță că nu va semna scrisoarea destinată FMI și îi cere lui Mugur Isărescu să își asume ideea electoratei sau să se delimiteze de „un Guvern corupt".

„Această electorată e imorală, incorectă și nu va putea fi controlată”, a susținut Traian Băsescu într-un interviu la B1, arătând că, în opinia sa, „echipa FMI a greșit acceptând această soluție”.

Reacția vehementă a președintelui a fost îndreptată însă, în premieră, împotriva guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, de la care ar fi pornit ideea reeșalonării ratelor celor cu venituri sub 1600 de lei. O măsură care, susține Băsescu, ajută băncile prin plata unor dobânzi mai mari, și nu pe cei care s-au împrumutat. „Asta (faptul că ideea a venit inclusiv de la BNR, n.red.) a afirmat Victor Ponta, iar eu am verificat când s-a lansat ideea. S-a lansat luni dimineață la o întâlnire la BNR, la care a participat, este adevărat, ministrul Bugetului, Voinea. Mâine ori Mugur Isărescu să spună „A mințit Ponta”, dar îi va fi greu să spună, pentru că la el în BNR s-a discutat, fără ca pe mine să mă informeze cineva. În schimb luni, în ultima zi de evaluare s-a pus problema acestei mârșăvii. S-a spus Fondului ori sunteți de acord ori nu avem acord”, a relatat președintele discuția care ar fi avut loc la BNR.

„Electorata e un fals”

Obiecțiile lui Băsescu față de propunerea asumată public de Ponta sunt faptul că reducerea nu vizează dobânzile și scutirea de impozite după doi ani care „mută datoria la toată lumea”. „Electorata e un fals. Oamenii vor plăti mai mult. Ea nu vizează și dobânzile, iar termenul de rambursare se prelungește. Dacă își socotesc, săracii, cât plătesc ca dobândă, plătesc mai mult decât rata la zi. Mai este un aspect urât. După doi ani, Guvernul îi scutește de taxe și impozite, deci mută la toată lumea datoria. Dacă îmi apare în scrisoare această electorată, categoric refuz să semnez”, a anunțat președintele la o zi după de premierul Victor Ponta avansase public același scenariu.

Responabilitatea a fost împărțită de Băsescu între BNR, Guvern și echipa FMI a cărei șefă a fost catalogată drept „lipsită de experiență”. „BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un Guvern corupt. Dacă această discuție nu a avut loc la BNR, anunț de pe acum că îmi cer scuze, dar dacă a avut, să își ceară ei”, i-a dat Băsescu un ultimatum lui Isărescu, nemulțumit că nu l-a anunțat în legătură cu noul plan anunțat ca fiind unul de stimulare a consumului.

În egală măsură, a fost însă criticată și Andrea Schaechter pentru că a acceptat soluția. „Și echipa FMI a greșit acceptând această soluție. Nu doamna reprezentantă a FMI, ți-o spun eu, președintele, experiența îmi spune că este greșit, iar doamna trebuie să aibă experiență suficientă să conducă delegația FMI în România”, a comentat Băsescu.

„Acciza pe combustibil  este un abuz, o taxă ticăloasă”

Al doilea motiv pentru care președintele refuză să semneze scrisoarea cu FMI este mai vechea dispută cu Guvernul legată de acciza pe combustibil.

„Dacă apare o singură formulare legală de acciza la benzină și la motorină, nu semnez.  Vă asigur că voi face ce n-am făcut de când sunt. Eu îi voi chema pe români să se apere în stradă, în mitinguri. Pentru că este un abuz. E o taxă ticăloasă”, a spus Băsescu, arătând că va explica personal care sunt sursele financiare alternative pentru a mobiliza românii în stradă.

Președintele a acuzat Guvernul că „a introdus 35 de taxe noi de la 1 ianuarie” și că „are nevoie disperată de acciză să cumpere voturi, dând baronilor locali pentru a mobiliza întâi și întâi mediul rural”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?