Băsescu și Isărescu se întâlnesc cu liderul Bilderberg, grupul financiar care conduce lumea din umbră
Viconte Étienne Davignon, liderul Grupului Bilderberg, care se află de miercuri în România, a fost primit joi dimineață de președintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, urmând să se întâlnească și cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Liderul misteriosului grup financiar asimilat unui guvern din umbră al lumii are programat la București un discurs la celebrarea a 20 de ani de la înființarea Asociației Române pentru Clubul de la Roma.
Foto: Administrația Prezidențială
Étienne Davignon a venit la invitația lui Mugur Isărescu, inclus și el pe lista membrilor Clubului de la Roma și în grupul Bilderberg, și va avea, în România, inclusiv câteva întâlniri private.
Vicontele Davignon conduce unul dintre cele mai influente grupuri ale oamenilor politici și de afaceri din lume, o comunitate elitistă pe seama căreia este pusă ideea trecereii la moneda euro sau la piața unică europeană. Din grupul Bilderberg fac parte aproximativ 180 de personalități ale lumii, de la bancheri (Paul M. Achleitner, Deutsche Bank AG, , Klaas H.W. Knot, President, De Nederlandsche Bank, Enrico Cucchiani, CEO, Intesa Sanpaolo SpA), importanți jucători în afaceri (Jeff Bezos, fondator și CEO, Amazon.com, Jean François van Boxmeer, CEO, Heineken, Thomas Enders, CEO, EADS, Peter Löscher, CEO, Siemens AG, Jean-Dominique Senard, CEO, Michelin Group), profesori universitari de la Oxford, Stanford sau London Business School, până la politicieni precum Christine Lagarde, fostul ministru francez și actual președinte FMI, fostul premier francez Francois Fillon, președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, ministrul suedez de Externe Carl Bildt, ministrul suedez de Finanțe, Anders Borg sau ministrul danez de Finanțe Bjarne Corydon, ministrul spaniol al Economiei Luis de Guindos, fostul premier italian, Mario Monti, Mark Rutte, prim-ministrul Țărilor de Jos sau la figuri precum Prințesa Beatrix a Olandei, care i-a cedat tronul fiul său.
Membrii grupului Bilderberg se întâlnesc anual, în lunile mai sau iunie, alternativ, în 50 de țări din Europa sau America, reuniunile fiind prezentate, datorită caracterului lor secret, ca semioculte.