Prima pagină » Știri politice » Băsescu, sugestii pentru PSD: Eu aș merge cu o femeie. Uitați-vă în Croația și în Slovacia. Sunt amândouă blonde

Băsescu, sugestii pentru PSD: Eu aș merge cu o femeie. Uitați-vă în Croația și în Slovacia. Sunt amândouă blonde

Băsescu, sugestii pentru PSD:  Eu aș merge cu o femeie. Uitați-vă în Croația și în Slovacia. Sunt amândouă blonde
Traian Băsescu a afirmat că le-a sugerat celor de la PSD să caute o femeie care să candideze pentru un mandat la Cotroceni, precizând că este singura șansă a partidului să intre în turul doi la scrutinul prezidențiale. El a dat ca exemplu Croația și Slovacia, care au femei la șefia țărilor.

„Eu le-am sugerat să caute o femeie. Uitați-vă în Croația și în Slovacia. Două femei cu carieră reușită. Amândouă în jur de 45 de ani, deci cu experiență și blonde. Eu am spus cum sunt. Sunt amândouă blonde. Am vorbit de două femei cu carieră reușită, făcută pe picioarele lor. Amândouă sunt avocate, amândouă au reușit în profesie și au fost mai mult independente în candidatură. Eu aș merge cu o femeie care a reușit în carieră și care nu e dependentă de partid. Eu cred că a venit vremea și la noi ca o femeie să poată câștiga. Nu mai suntem misogini, cum eram demult”, a declarat Traian Băsescu, joi seară, la Realitatea Tv.

Întrebat de ce să nu candideze Viorica Dăncilă, în acest caz, Băsescu a răspuns: „Nu, nu va candida. Își știe limitele și asta e de apreciat la dânsa. Mi s-a părut că își știe limitele”.

Rugat să numească o persoană care ar fi potrivită să fie prezidențiabilul PSD, Băsescu a afirmat că nu are un nume, el doar i-a îndemnat pe social-democrați să o caute. Acesta a adăugat că trebuie să fie o femee care „a reușit pe picioarele ei” și care „se ridică deasupra profitului de a fi într-un partid”.

„Nu, n-am. Eu le-am spus să caute. Vă spun sigur că au șanse mai mari cu o femeie, dar nu o femeie din asta care a fost ținută de partid, o femeie e deasupra profitului de a fi într-un partid. O femeie care a reușit pe picioarele ei. S-o caute. Dacă nu o găsesc nu au nicio șansă să ajungă în turul doi. Exact așa cum au făcut cele două femei, proaspăt devenite președinți, sigur președinta Croației acum vreun an și jumătate, iar președința Slovaciei acum o săptămână. S-ar putea ca în Estul UE femeile să aibă un cuvânt în această epocă, în care în niciuna din aceste țări nu a reușit pe măsura aspirațiilor popoarelor”, a conchis Traian Băsescu.

PSD nu a stabilit prezidențiabilul, chiar dacă Eugen Teodorovici, Șerban Nicolae și Ecaterina Andronescu și-ar dori să candideze la prezidențiale. Președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă a anunțat că partidul va face sondaje de opinie în acest sens, urmând ca o decizie să fie luată la finalul lunii iulie, începutul lunii august.

Dăncilă a anunțat că nu dorește să se înscrie în competiția pentru un mandat la Cotroceni. Totodată, social-democrații nu exclud varianta unui prezidențiabil din afara formațiunii.

 

Autor