Băsescu: Tăriceanu a făcut un grav abuz în cazul Șova, liberalii nici nu vor avea ce să atace la CC
El și-a completat ulterior declarația, într-o intervenție la postul B1 TV, spunând că în cazul lui Tăriceanu ar trebui formulată o plângere penală pentru abuz în serviciu și apreciind că nici nu va fi emisă o hotărâre a Senatului în acest caz, deoarece s-a considerat că „nu s-a votat”, astfel că PNL nu va avea ce să atace la Curtea Constituțională.
„Acesta este trucul: pentru că nu s-a votat, nu avem hotărâre. Dacă Tăriceanu a considerat că nu s-a votat, nu există un motiv să emiți o hotărâre și, atunci, nu avem hotărâre. E un truc. Domnii liberali nu o să aibă ce să atace, că nu va fi hotărâre”, a spus Băsescu.
Senatul nu a încuviințat arestarea preventivă a lui Dan Șova, din cele 151 de vorturi exprimate fiind înregistrate 79 de opțiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.
Votul a fost secret, cu bile.
Potrivit anunțului oficial făcut în plen, în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorității senatorilor, Senatul nu a încuviințat arestarea preventivă a lui Dan Șova.
„S-a hotărât că se votează cu majoritate normală, pentru legi organice. La domnul Șova nu s-a întrunit numărul de voturi”, a spus senatorul liberal Cristian Bodea, după votul din Senat, precizând că decizia a fost a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Partidul Național Liberal vrea să atace la Curtea Constituțională decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru încuviințarea arestării preventive a lui Dan Șova, în acest moment căutând soluții juridice pentru a demara acest demers, au precizat pentru MEDIAFAX surse liberale.
Potrivit surselor citate, liberalii caută soluții juridice pentru contestarea acestui vot, întrucât nu respectă articolul din Constituție care prevede că decizia Camerei în cazul încuviințării arestării se face cu majoritatea celor prezenți în plen.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat, ulterior, că analizează în cel mai scurt timp soluția și pâghiile contestării la Curtea Constituțională a votului în cazul Dan Șova cu privire la interpretarea dată numărului de voturi necesar pentru ridicarea imunității senatorului PSD.
Procurorul șef al DNA a trimis în 13 martie procurorului general al Parchetului instanței supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Anchetatorii cer încuviințarea reținerii și arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni și Rovinari.