Cu o săptămână înaintea noii misiuni a Fondului Monetar Internațional pentru deblocarea acordului stand-by cu România, președintele Traian Băsescu avertizează Guvernul că intenționează să extindă lista condițiilor pe care le pune pentru a semna scrisoarea adresată boardului de la Washinton.
Astfel, Băsescu cere ca pe de o parte să nu existe nicio referire la introducerea unei accize suplimentare la litrul de combustibil, iar pe de altă parte Guvernul să recupereze toate restanțele pe care le are față de Comisia Europeană, inclusiv în privința angajamentelor legate de educație.
„Avem suspendată de la aplicare suplimentarea de acciză la motorină și benzină, decizia mea este ca această acciză suplimentară să nu se introducă. Vedem toți că a fost o minciună că va scădea prețul la combustibil de la 1 ianuarie. Dacă vom mai adăuga 41,8 bani la prețul fiecărui litru se va resimți mai puternic în prețuri și în inflație”, și-a argumentat președintele opoziția față de această taxă invocată și în decembrie ca motiv pentru a nu semna scrisoarea adresată instituțiilor financiare internaționale.
O dată obținută amânarea accizei, Băsescu plusează. „Cu ocazia vizitei FMI, voi fi foarte atent ca recomandările de țară care au fost făcute României de CE să fie introduse în scrisoarea pentru Fond și pentru CE. Altfel, obiectivul de a avea un acord nu este acoperit. Recomandările vizează atingerea obiectivelor prin Agenda 2020. Un exemplu unde de curând am făcut un pas înapoi: în acest tandem politicieni – dascăli rămâne clasa a IX- a și a X – a la licee. Pentru voturile dascălilor, dar împotriva intereselor copiilor s-a modificat Legea educației”, a reclamat el.
Delegația FMI vine la București, la invitația Guvernului, în jurul căței de 20 ianuarie.